Unde ne sint anti-rinocerii?

Oricui i se poate intimpla sa fie, dintr-un anumit punct de vedere, un inadaptat al lumii sale, un marginal, refuzind sa se conformeze, percepindu-i pe ceilalti ca pe niste straini. Uneori strainul iti este atit de departe, incit incepe sa-si piarda forma umana si inceteaza sa fie o fiinta umana cu un sistem de gindire diferit de al tau, metamorfozindu-se intr-un monstru.

Pe 12 martie a avut loc la Teatrul National din Iasi premiera  piesei de teatru Rinocerii de Eugene Ionesco, in regia lui Claudiu Goga. Din distributie fac parte actorii: Constantin Puscasu, Teodor Corban, Silva Helena Schmidt, Cosmin Maxim, Doru Aftanasiu, Florin Mircea, Emil Coseru, Adi  Carauleanu, Doina Deleanu, Pusa Darie, Anne Marie Chertic, Daniel Busuioc, Dumitru Nastrusnicu, Antonella Cornici, Gelu Zaharia, Silvia Baleanu Popa.

Tema muzicala aleasa pentru acest spectacol intimpina spectatorul, il introduce in plin joc al actorilor, conducindu-l  la final spre iesire: Les Passants a lui Zaz, cu refrenul  binecunoscut, reiterarea unui cintecel frantuzesc pentru copii: "Passe, passe, passera, la derniere restera". Cu totii ne amintim jocul - cind doi copii, fata in fata, se tin de miini, iar ceilalti trec pe dedesubt, pentru ca, uneori, bratele sa coboare si sa  bareze trecerea unui copil, a ultimului copil. Acest ultim copil este in cazul de fata Bérenger, iar ceilalti sint rinocerii.

Atit de indepartata de noi astazi este tema actualei piese de teatru, precum e acest joc al copilariei, ceea ce nu inseamna ca nu are un anumit ecou. In primul rind, totalitarismul la care se refera Ionesco e un fenomen de care nu dorim sa ne mai amintim, dar pe care l-am simtit pe pielea noastra in comunism, iar altii l-au experimentat  in alte forme (nazism etc.). In al doilea rind, oricui i se poate intimpla sa fie, dintr-un anumit punct de vedere, un inadaptat al lumii sale, un marginal, refuzind sa se conformeze, percepindu-i pe ceilalti ca pe niste straini. Uneori strainul iti este atit de departe, incit incepe sa-si piarda forma umana si inceteaza sa fie o fiinta umana cu un sistem de gindire diferit de al tau, metamorfozindu-se intr-un monstru.

Metafora preschimbarii oamenilor in rinoceri, rinocelizarea sau modificarea radicala a sistemului de valori, este magistral redata in spectacol de la primele licariri ale schimbarii (circula vesti ca se aud si se vad rinoceri gonind prin oras) si pina la ultimele consecinte (rinocerii sint pretutindeni: scena se umple de rinoceri, actorii poarta masti dintr-un fel de rumegus intarit, in forma de cap de rinocer cu unul sau doua cornuri, dotate cu ochiuri de aerisire neevidente, prin care sa respire si sa vada). Metamorfoza se produce lent, cel mai bun prieten al lui Bérenger, colegii, directorii, Daisy - femeia iubita - devin rinoceri sub ochii sai si spre disperarea, neputinta si, nu in ultimul rind, indirjirea sa. In pofida oricarei logici, Bérenger decide ca este "ultimul om si va ramine asa pina la cea din urma suflare". Pentru el, inca mai exista a muri pentru o idee, pentru o credinta, pentru o convingere, pentru...  un vis, oricit de absurd ar parea acest lucru.

Claudiu Goga procedeaza oximoronic: pe masura ce scenele dintre personaje cistiga in umanism (de la actul intii in care personajele isi sint complet indiferente, prin actul al doilea - evenimentele de la birou si prin actul al treilea, cind Beranger asista dezarmat la metamorfozarea lui Jean, la actul patru, cind alteritatea dintre Berenger si Daisy se estompeaza), in afara  se propaga rinocelizarea, parcurgind un traseu invers, inspre dezumanizare. Alienarea este punctata prin bocet sughitat bizar (Gospodina), istericale suspendate (Doamna Boeuf), rezistenta inutila (Botard). Bérenger sufera de o fobie ciudata, amestecata cu anxietate: sta bandajat si se priveste in oglinda, suspectind ca ar putea  deveni pe negindite rinocer.

Dintre tehnicile regizorale de efect, prin care se inlatura monotonia inevitabila la o piesa cu text complex, am remarcat sincronizarea dialogurilor (dintre Bérenger si Jean, pe de o parte, si dintre Domnul Batrin si Logician pe de alta parte), stop-cadrul, pentru a insera un monolog al personajului principal, flash-urile  stroboscopice, spectrale si figuratia (vecinii din celelalte apartamente). Decorul este eficientizat la maxim: compus din 10 nise cubice unite si suprapuse, ale caror prelate se deschid in functie de scena (apartamente, birou, bacanie), accesul sus-jos fiind permis pe scara; obiectele de interior sint in cea mai mare parte sugerate prin desen minimalist. Cenusiul domina cromatic (rinocerii au costum gri si masca aferenta), exceptind doar unele elemente, printre care tenisii portocalii ai lui Bérenger (face nota discordanta cu lumea sa) sau rochia si palaria mov ale lui Daisy (stimuli pentru imaginatia lui Berenger).