Wikileaks: Rusia, SUA, Romania

Materialele publicate reconfirma ca, incepind de la mijlocul decadei trecute, marele clivaj politic al Romaniei nu a fost determinat preponderent de forte de natura economica, sociala sau ideologica. A fost unul de natura geopolitica. Oricum ai citi telegramele ambasadei SUA, e greu sa nu vezi, uneori direct, alteori printre rinduri, cum Romania este strabatuta tot mai intens de tensiunea intre sfera de influenta rusa si sfera de influenta americana. Sau ca sa fim mai exacti, a blocului Nord-Altlantic.

Cind facem abstractie de toate mizele si disputele contextuale, cind zgomotul si furia nenumaratelor batalii politice marunte si maruntele se estompeaza, cind ceata se ridica, cind harmalaia mediatica si diversionista se disipeaza in neant, ramine in urma marele desen, marea structura, marea miza: clivajul Est-Vest. Rusia versus Occident.

Nu trebuie sa fie o surpriza. Ne place sau nu, stam sub semnul asezarii noastre pe harta lumii. Place sau nu, atit timp cit va exista in proximitate o Rusie puternica, Romania e obligata la un continuu angajament in manevre geostrategice si de politica interna fata de presiunea acesteia spre Europa Centrala si Strimtori. Asta inseamna ca, place sau nu, Romania a fost si va fi mereu teren fertil pentru varii intrupari, metamorfoze si manifestari ale "Partidei Ruse".

Nu exista nici un moment din istoria Romaniei moderne in care (fie si numai in forma de nucleu si germene) "Partida Rusa" sa nu se fi manifestat pe teritoriul noastru. Nu e o chestiune accidentala, de rea vointa sau de profil etno-psihologic. Este o consecinta naturala a legilor politicului.

Ambitiile geopolitice ruse obliga la incurajarea si alimentarea unor pirghii si spatii de manevra in statele limitrofe, pe care le considera, pe drept sau nu, sfera sa legitima de influenta. In mod similar, jocul politic intern, preferinte ideologice sau pur si simplu accidente biografice gasesc totdeauna suficient material uman in tarile tinta pentru a constitui (mai mult sau mai putin puternice) "Partide Ruse". Nu are de ce sa fie o surpriza ca o constanta a istoriei noastre moderne este aparitia si disparitia, cresterea si descresterea, in varii avatare, in varii contexte, a "Partidei Ruse".

Nu inseamna neaparat ca membrii ei au fost si sint tradatori de tara. Unii au fost. Dar nu toti. Si nu intotdeauna. (Vezi, de pilda, situatia din timpul primului Razboi Mondial, surprinsa atit de bine de Lucian Boia in cartea sa despre "germanofili"). O modalitate mai pragmatica de a gindi problema este de a spune ca intr-o societate ca a noastra sint oameni cu viziuni politice si cu interese diferite de cele ale celor ce isi iau ca reper Occidentul. Sint unii ce vad viitorul Romaniei in adoptarea "modelului occidental" si in varii aliante cu varii puteri europene si nord-atlantice. Sint altii ce nu-l vad astfel. Si este dreptul lor. Au fost si sint oameni care definesc interesul national si identitatea Romaniei in relatie cu Occidentul si puterile occidentale. Si oameni a caror viziune ii orienteaza mai mult catre Rusia. E un fapt, vrem sau nu vrem sa-l recunoastem ca atare.

Iata, deci, dincolo de criza si relansare, de blocaj si reforma, de coruptie si integritate, liniile de forta: "Partida Occidentala versus Partida Rusa". De aici o ipoteza: Este corect sa spunem ca treptat, in ultimii ani, gruparile politice din Romania au inceput sa se alinieze in jurul acestor doi poli?

Desigur, intimplarea face ca acest clivaj geopolitic sa se suprapuna in buna masura pe cel reformisti-antireformisti, pe tensiunea dintre "noul sistem" versus "vechiul sistem". Dar asta nu era ceva inevitabil. De multe ori, in alte tari, SUA a mizat pe antireformisti. Si ne putem imagina un scenariu in care Moscova ar fi putut miza in Romania pe reformatori. Dar, una peste alta, datele sint destul de clare: desi inca imperfect, cu inca multe zone de gri si confuzie, ipoteza ca treptat ne indreptam spre o polarizare explicita,  "Partida Occidentala versus Partida Rusa", pare destul de credibila.

Sa revim acum la telegramele ambasadei SUA. Vedem din ele, daca mai era nevoie, ca, atunci cind e vorba de interese strategice, americanii lasa la o parte limba de lemn a corectitudinii politice si temele-i onirice si adreseaza chestiunea frontal si in esenta ei: Romania este un teren de lupta intre sfera de influenta rusa si cea americana. Punct.

Problema nu este "ce se vede" din telegrame. Ele reconfirma in buna masura, atit ca informatie cit si ca interpretare, ceea ce cunoscatorii stiau de mult. Adevarata problema este alta: Care sint implicatiile publicarii lor pentru viitorul politic romanesc?

Doua scenarii

Scenariul 1: In masura in care deja se creasera conditiile unei polarizari de tipul "Partida Occidentala versus Partida Rusa", aparitia acestor documente nu face decit sa accelereze acest trend.

Cortina s-a ridicat, ceea ce era implicit si nerostit a fost rostit si a devenit explicit. Ne putem face ca nu am auzit sau vazut. Ca nu pricepem despre ce e vorba in propozitie. Dar faptul este acum public. Este o realitate pe care nimeni nu o mai poate ascunde din nou in spatele cortinei. Asadar, vom fi obligati, mai devreme sau mai tirziu, sa acceptam ca avem in Romania o Partida Rusa. Legitima politic. Institutional constituita. Activa electoral. Wikileaks consfinteste public aceasta realitate. Ca nu toti cei asociati acestei forte politice au inteles inca natura ei sau ca nu toti sustinatorii ei sint afini ideii de politica alternativa la "consensul" pro-occidental, este altceva.

Pina acum, acesti asociati si sustinatori aveau scuza ca semnalele sint confuze, ca nu se vede clar ce fac politicienii, ca mass media distorsioneaza etc. Vectorii Partidei Ruse insisi au avut un discurs ambiguu: occidental, cu nuante pro-ruse. Si cu unii, si cu altii. Ca romanul impartial. Greu de detectat orientari ferme in el. Ouale puse in mai multe cosuri…, ca sa citam un fost prim-ministru fara ideologie, principii sau caracter. Acum lucrurile s-au schimbat.  Publicul are ocazia sa vada clar "marele clivaj".

Acest scenariu mai este sustinut insa si de altceva, mai puternic. Pina ieri, liderii cu inclinatii si interese anti-occidentale sau pur si simplu anti-reformisti se puteau amagi ca dublul lor discurs abureste americanii. Ca americanii nu isi dau seama de jocul lor si ca imaginea pe care ei vor sa o proiecteze este inghitita nemestecata. Pe aceasta baza, acesti lideri se puteau intoarce catre public si se puteau prezenta ca mari triangulatori intre Est si Vest.

Apar insa aceste telegrame. Iata ca americanul vede altceva decit vrei tu sa proiectezi. Ce te faci cind masca a cazut? Si stii ca americanul te-a citit? Ca vede clar altceva decit ai vrea sa vada? Cind jocul la doua capete este deconspirat? Mai poti continua jocul cind masca a cazut? Cind stii ca stie ca stii ca stie?

Si atunci, intrebarea e: accepti deschis, curajos, ferm si public anti-americanismul? Iti asumi explicit si pina la capat identiatatea formulei alternative la occidentalismul actual? Imbratisezi pina la capat proiectul Partidei Ruse?

O intrebare interesanta. Si un scenariu probabil salutar. Si legitim. Ar limpezi scena politica. Ar clarifica dezbaterea doctrinara. Ar oferi o competitie reala intre viziuni alternative cu privire la interesul national si strategia nationala. Doua viziuni. Doua baze de putere si sustinere externa. Doua modele de dezvoltare. Doua mari forte politice.

Spuneam insa ca mai exista un scenariu. Care ar fi el? Raspunsul este simplu: cel in care ne aflam acum. Continuam ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat. ( text preluat de pe www.contributors.ro)