O (şi mai) modestă propunere

Că de, n-or fi lipsind nici niscaiva – fie ei şi puţini, ori, cine ştie, mai mulţişori – protejaţi şi privilegiaţi, ai puterii de orice culoare politică, la care să se fi gândit “cine trebuie”, să-i pună la adăpost de angaralele astfel atât de “generos” distribuite plebei, “prostimii”, bună de plată. De unde şi publicitatea (tot din banii noştri plătită) ca să ne facă ANAF-ul mai “prietenos”, mai friendly, păi nu?

Bine, înţelegem, ANAF-ul şi Guvernul, căruia îi este subordonat prin Ministerul Finanţelor Publice, vor să ne convingă şi pe această cale (alături de loteria bonurilor fiscale şi altele) de necesitatea taxelor, a impozitelor etc. Normal, aşa este. Totuşi, parcă o asemenea campanie publicitară are nota ei falsă: ceva îi lipseşte, ceva esenţial şi dureros este, cu o “graţioasă” fentă, omis, “uitat”. Şi e exact genul de “omisiune” sau “amnezie”, deopotrivă vinovate de minciună: una propagată învăluitor, repetată până la saturaţie (o frecvenţă aducătoare de bucurii financiare televiziunilor, iată, încă o faţă luminoasă a lucrurilor). Ce i-ar trebui adăugat ca să nu mai fie în ea nimic de-al neadevărului prin “omisiune”, “amnezie”, “tăcere” complice, cum se întâmplă acum?

Păi să vedem, să ne uităm mai cu atenţie, chiar prin vecinătatea t.v. a insistentei publicităţi pornite să ne “împrietenească”, ziceam, cu ANAF-ul, să-i dea o “faţă umană”, a better look. De pildă, ştirea privind proiectul de lege menit să mărească salariile şi pensiile funcţionarilor Parlamentului. O să ziceţi, poate, că e o dovadă vie a grijii aleşilor din fosta “Casă a poporului”, ceauşistă, pentru oameni, pentru alţii, nu pentru ei înşişi: Doamne, câtă “generozitate”, cât “altruism”! Dar, cum să zic, “întâmplător” de pe acolo, chiar din imediata apropiere a senatorilor şi deputaţilor. Dar parcă nu e mult de când o altă ştire vorbea despre mărirea pensiilor parlamentarilor (cumulate, desigur, cu cele non-parlamentare), lege şi ea prioritară, vezi “cămaşa mai aproape de corp” din “vorba ceea” românească. Şi mai e şi câte un “ales” de “discreţia” şi “sfioşenia” (dar de unde: plesneşte de aroganţă) a vreunui Şerban Nicolae, cel iscusit la proiecte de legi-scut protector pentru demnitari penali sau, în orice caz, cel puţin anchetabili. Parcă nu de asta i-au trimis colegiile acolo, sus, în cel mai slab, mai numeros şi mai costisitor Parlament post-decembrist! Dar “băieţii” îşi văd de… “treabă”, sub nemuritoarea deviză “Noi şi ai noştri!”, de un impetuos “ethos” apucător, vorace, tupeist foc.

Statisticile arată că Ilfovul şi Bucureştiul stau foarte sus cocoţate la nivelul veniturilor, în raport cu tot restul ţării, dar mai ales cu noi, Moldova, Iaşul. Or fi muncind din greu şi cu bune rezultate, de aceea, nu ca noi, leneşii ăştia de moldoveni, ieşeni. Ce vor fi spunând oare statisticile mai analitice, complete, despre ponderea veniturilor din imensa birocraţie bugetivoră concentrată unde altundeva dacă nu la capul ţării? Că doar nu e vorba numai de partea mai vizibilă a “maşinăriei”, politichienii din toate partidele, dar şi de o întreagă “trenă” de angajaţi din echipele acelora (consilieri, secretare, şoferi, asistenţi la cabinetele din teritoriu etc.). Şi tare îi mai preocupă pe “aleşi” soarta acestor cetăţeni cu mari merite în “progresul” spectaculos al ţării, atât de strâns legat de puzderia de ajutori de băgători de seamă şi alţi “oameni-cheie” în… mişcarea hârtiilor, în cafeluţe etc. Şi se mai lucrează şi la renunţarea, pe viitor, la ideea de “incompatibilitate” sau “conflict de interese”, încât băieţii partidelor să-şi poată “băga în pâine” toate cimotiile din clan.

Bugetul României e pradă “lăcustelor” agreate la vârful strălucitelor noastre partide, cum ştim toţi, fidele până peste poate “doctrinelor” politice respective. În fapt, singura esenţă, imuabilă, a “doctrinei” lor rămâne mereu una şi aceeaşi: “sacii în căruţă”. Păi, ce vreţi, să fie ei aşa de proşti încât cu “pâinea şi cuţitul” în mână să nu se înavuţească?! Nu zice românul nostru: “Cine-mparte parte-şi face”?! Doar nu s-or încurca ei în cine ştie ce scrupule morale, drept care “legea” lor e una singură: “apucă! acum, cât mai eşti încă la putere. Mâine, cine ştie?”.

Da, publicitatea friendly pro-ANAF ar putea deveni mai credibilă, cu o condiţie: să fie adăugat ceva de genul “România, nu se ştie, dar “neo-protipendada” agramată şi nesătulă, ea sigur “funcţionează”, chiar huzureşte “cu taxele tale”. Aşa că, până atunci, până la cuvenita corectură, onestă, dar greu până şi de imaginat, să ne mai scutească făcătorii de publicitate de “iscusita” lor tămâiere a ANAF-ului!

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Al.  I. Cuza” Iaşi, critic şi istoric literar