Batrana obligata sa traiasca dintr-o pensie de opt lei

luni, 03 noiembrie 2008, 22:06
1 MIN
 Batrana obligata sa traiasca dintr-o pensie de opt lei

O batrana de 88 de ani are cea mai mica pensie din judet, doar opt lei. Batrana locuieste in Viisoara si nu are niciun alt venit, nici macar ajutor social. Femeia nu a muncit niciodata, iar banii pe care ii primeste reprezinta pensia de urmas de pe urma sotului care a muncit la CAP.

Un alt batran de 69 de ani, din Nicseni primeste lunar o pensie de de agricultor de noua lei.

Initial, Casa Judeteana de Pensii (CJP) a anuntat ca 195 de botosaneni au pensii sub 50 de lei, insa multi dintre ei aveau venituri consistente din alte sisteme de pensii, precum fostii militari.

Dupa ce Directia Muncii a efectuat ancheta sociala in toate aceste cazuri, a rezultat ca 63 de botosaneni beneficiaza de pensii sub 50 de lei si nu au niciun alt venit din alte surse.

"Acestia nu au nici macar ajutor social de la stat potrivit legii venitului minim garantat. Daca o persoana detine un hectar de teren, nu poate beneficia de ajutor social, potrivit legii, pentru ca se socoteste ca ar fi o sursa de venit, iar unii aveau si trei-patru hectare de teren", a declarat Sebastian Tocariu, directorul Directiei Muncii si Incluziunii Sociale (DMIS).

De precizat ca, dintre cele 63 de persoane cu venituri sub 50 de lei pe luna, cele mai multe sunt femei, care primesc 24 de lei ca urmase dupa sotul veteran de razboi.

In toate aceste cazuri, DMIS a solicitat Guvernului acordarea unor ajutoare financiare intre 300 si 600 de lei.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii