Suspecti de trafic de persoane saltati de mascati

luni, 20 iulie 2009, 21:48
2 MIN
 Suspecti de trafic de persoane saltati de mascati

Descinderile, care au avut loc simultan in doua locatii din Botosani si Vorona, au fost realizate cu ajutorul a zeci de politisti si jandarmi din cadrul structurilor de interventie rapida si de combatere a crimei organizate. Totodata, anchetatorii au pus in aplicare 20 de mandate de aducere emise pentru invinuiti si martori. 

Printre cei ridicati de "mascati" s-a aflat Florin M. din Botosani, anchetat si in dosarul "Colivia hulubilor" (trafic de moldoveni spre UE), dar si Marcel H., ridicat de pe Aeroportul International "Henri Coanda" in timp ce incerca sa plece in Germania. Cat il priveste pe al treilea suspect, numele lui nu a fost facut public, acesta fiind plecat din tara de mai mult timp.

Potrivit anchetatorilor, gruparea s-a aflat in atentia structurilor de combatere a crimei organizate inca din 2006. La inceput, in vizorul anchetatorilor s-au aflat mai multi suspecti din Botosani, Suceava, Bacau si Roman, dar ulterior cauza a fost disjunsa. Astfel, ramificatiile din celelalte judete au constituit un alt dosar, in timp ce in cazul gruparii din Botosani s-a continuat ancheta pe trafic de persoane. In fapt, spun anchetatorii, in perioada 2005-2006, botosanenii ar fi racolat si transportat in strainatate aproximativ 20 de tinere care au fost plasate retelelor de prostitutie.

Cercetati sub aspectul savarsirii infractiunilor de initierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui grup, in vederea savarsirii de infractiuni si trafic de persoane, suspectii au fost monitorizati mai multe luni. Ieri insa, procurorii DIICOT nu au facut precizari.

Presupus membru al retelei cercetat si in dosarul "Sex la Permise"

Perioada destul de mare scursa de la declansarea cercetarilor si pana la organizarea descinderilor a generat reactii dintre cele mai diverse, unii suspecti contestand masurile dispuse pe motiv ca faptele ar fi avut loc in urma cu mai bine de trei ani, iar dosarul penal a fost construit doar pe o serie de afirmatii ale unor persoane.

"Este curios de ce s-a mers pe mandat de aducere in conditiile in care clientul meu s-a aflat tot timpul la domiciliu si putea fi invitat oricand la audieri", a spus Dinu Buceceanu, avocatul unuia dintre invinuiti.

Numele lui Mihai H. se leaga si de scandalul "Sex la Permise", acesta fiind suspectat ca a adus minora de 15 ani care a reprezentat "cadoul" pentru ziua de nastere a unuia dintre angajatii Serviciului regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor. Dosarul intocmit sub aspectul savarsirii infractiunii de proxenetism a fost trimis de politisti la procurori cu propunere de neincepere a urmaririi penale.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii