Tratati prin telefon

marți, 30 iunie 2009, 20:14
2 MIN
 Tratati prin telefon

Aici medicii de familie vor acorda 24 de ore din 24 consultatii dar si recomandari si informatii medicale telefonice, iar pacientii care vor apela centrul de permanenta vor primi direct de la medici informatii de ordin medical.

Potrivit organigramei stabilite de minister, medicii de familie vor acorda asistenta medicala in centre de permanenta, in afara orelor de program si pe baza unui contract separat. Acestia vor fi instruiti si vor utiliza in comunicarea cu pacientii protocoale standard, putand fi sunati de pacienti pentru o consultare telefonica.teoretic, "call-center"-urile  ar trebui sa functioneze, o perioada, in acelasi timp cu centrele de permanenta din prezent, adica la Bucecea si Nicolae Balcescu. Medicii de familie, prin rotatie, vor asigura o permanenta telefonica, numerele urmand sa fie publicate si mediatizate. Apelurile vor putea fi facute  in momentul in care pacientii considera o alterare a starii de sanatate, cu exceptia urgentelor majore, cand trebuie sa sune la 112.

"Pentru afectiuni intercurente, unde e nevoie de un sfat medical, de un diagnostic provizoriu, ori un sfat terapeutic, se poate apela la acest centru. Medicii care vor fi in tura vor prelua solicitarea, vor face o recomandare telefonica si in functie de ceea ce declara pacientul il va putea dirija. In primul rand, medicul pune un diagnostic prezumtiv, in al doilea rand linisteste, dupa care il orienteaza. In felul acesta, nu vor fi sute de oameni la usa la urgente, pentru toate simptomele care apar. Aceste centre vin in completarea celor de permanenta", a precizat medicul Doru Culiceanu, vicepresedinte al Colegiului Medicilor Botosani.

Potrivit reprezentantului medicilor de familie, intr-o prima faza vor fi infiintate doua centre-pilot, unul in mediul urban si celalalt in mediul rural. Aceasta masura va aduce beneficii atat pacientilor, care vor avea la dispozitie posibilitatea consultarii unui medic la orice ora din zi si din noapte, cat si spitalelor si serviciilor de ambulanta, care, in acest fel, vor fi degrevate de rezolvarea unor cazuri simple, ce nu reprezinta urgente. Pentru o prima etapa, incepand cu aceasta luna, primele doua centre vor functiona in Bucuresti si Ilfov, urmand ca, in scurt timp, sa fie puse la dispozitie cel putin doua numere de telefon in fiecare judet.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii