Unul dintre ucigasii romascanului Doru Simion vrea in libertate

duminică, 29 august 2010, 19:58
2 MIN
 Unul dintre ucigasii romascanului Doru Simion vrea in libertate

Unul dintre cei doi tineri care l-au ucis cu singe rece pe romascanul Doru Simion va ramine in arest preventiv pina la finalizarea cercetarilor. Acest aspect a fost decis zilele trecute de catre judecatorii nemteni, care au admis cererea procurorilor de prelungire a masurii de arest preventiv dispusa in cursul urmaririi penale fata de Marius Florin Vamanu, in virsta de 19 ani, din Falticeni, judetul Suceava.

Imediat dupa aflarea hotaririi judecatorilor, tinarul a declarat recurs la decizia instantei, recurs care urmeaza sa fie judecat zilele acestea la Curtea de Apel Bacau. Vamanu a cerut sa fie cercetat in stare de libertate si spera sa-i induplece in acest sens macar pe magistratii bacaoani. Vamanu este cercetat de procurori pentru omor deosebit de grav. Acesta, impreuna cu botosaneanul Ovidiu Chihaia, in virsta de 21 de ani, este acuzat ca l-a ucis cu singe rece pe romascanul Adrian Doru Simion, in virsta de 44 de ani, la inceputul lunii iulie a acestui an. In primavara acestui an, Doru Simion s-a intors acasa, la Roman, dupa o vreme in care a lucrat in Italia. Barbatul le-a solicitat celor doi tineri, Chihaia si Vamanu, sa-l ajute la zugravitul apartamentului sau din Roman.

Tinerii au acceptat propunerea, insa gindul lor a fost doar acela de a-l jefui pe romascan si nicidecum de a-i da acestuia o mina de ajutor.

Simbata, 3 iulie, in timp ce se aflau in locuinta lui Simion, cei doi tineri au luat o bita de baseball si l-au lovit pe romascan in zona gitului, pina cind acesta si-a pierdut cunostiinta. Apoi criminalii si-au legat victima de miini si de picioare, lasind-o in agonie pina cind si-a dat duhul. Ulterior, cei doi tineri au inceput sa scotoceasca prin locuinta romascanului dupa bani si alte bunuri de valoare. Au gasit doar un lantisor de aur aflat la gitul victimei si o suma modica de bani. Au plecat in viteza din apartamentul victimei, pentru a nu fi prinsi de politisti.

Cadavrul lui Simion a fost gasit abia marti, de tatal sau, care venise sa-si viziteze fiul. In numai citeva ore, politistii au reusit sa afle cine sint criminalii. Vamanu a fost incatusat primul, iar Chihaia a fost prins mai tirziu, deoarece a reusit sa fuga in Germania. Chihaia era dat in urmarire generala pentru ca se sustragea de la executarea unei pedepse de 7 ani de inchisoare pentru tilharie.

In prezent cei doi se afla in arest si asteapta finalizarea procesului. Acuzati de comiterea infractiunii de omor deosebit de grav, cei doi criminali risca sa iasa din inchisoare la batrinete.

 

Sursa: Ziarul de Roman

Comentarii