Restantele vasluienilor la banci sunt in crestere

marți, 15 iunie 2010, 21:23
1 MIN
 Restantele vasluienilor la banci sunt in crestere

Oficiul de Cadastru Vaslui a inregistrat peste o suta de cereri venite din partea unor banci sau institutii, cum ar fi executori judecatoresti, servicii financiare ale primariilor, lichidatori sau administratii financiare, prin care se solicita date despre eventualele proprietati imobiliare ale unor debitori.

Mai bine de doua treimi din aceste solicitari vin din partea unitatilor bancare in vederea scoaterii la vanzare a locuintelor sau terenurilor detinute de cei care nu si-au respectat graficele de plati ale creditelor obtinute de la banci.

"In ultima perioada, inregistram si cate patru-cinci cereri pe zi, prin care ni se solicita date de identificare ale proprietarului, toate drepturile reale si sarcinile care greveaza imobilul urmarit. In majoritatea cazurilor, persoanele care apar in astfel de cereri ale bancilor sau institutiilor statului nu figureaza cu vreun bun imobil intabulat pe raza judetului Vaslui", se arata intr-un comunicat al OCPI Vaslui.

Potrivit aceleasi surse, cele mai multe cereri ale bancilor privind existenta unor bunuri imobile pe raza judetului Vaslui in vederea executarii sunt redirectionate de la nivel central, de la Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI).

 

Sursa: Vremea noua

Comentarii