Cu portile deschise

miercuri, 30 aprilie 2008, 21:28
1 MIN
 Cu portile deschise

Vesti bune pentru Politehnica Iasi! Inaintea meciului de vineri cu Universitatea Cluj, partida care poate scapa de retrogradare echipa din Dealul Copoului, Comisia de Disciplina a aminat, in sedinta de ieri, judecarea comportarii fanilor ieseni la meciul cu FC Vaslui. Reamintim ca, la Vaslui, o parte a sectorului in care au stat suporterii "alb-albastri" a fost incendiata, multa lume anticipind o suspendare a arenei "Emil Alexandrescu", mai ales ca amintitul caz a fost o recidiva dupa derapajele fanilor Politehnicii la Buzau.

Ca urmare, echipa pregatita de Ionut Popa este sigura de faptul ca va beneficia de aportul publicului in importanta partida cu "U" Cluj din penultima etapa a campionatului in curs. Pentru ca echipa ieseana sa simta din plin avantajul terenului propriu in disputa de vineri, FC Politehnica s-a gindit sa lase intrarea libera la ultima reprezentatie pe teren propriu din acest sezon.

Prin aceasta masura, conducerea clubului doreste a da un imbold securizarii matematice a prezentei in Liga I pentru sezonul viitor, un succes in fata "sepcilor rosii" anulind orice implicatie a rezultatelor indirecte din penultima etapa si rezolvind o teoretica intrare in vacanta inainte de ultima runda, programata miercurea viitoare.

In ceea ce priveste lotul de jucatori, Popa nu poate conta, la aceasta ora, pe Ciobanu, Palimaru si Straton, toti accidentati, suspendarile ocolind Politehnica vizavi de disputa cu ardelenii.Alte amanunte legate de partida Poli – Universitatea Cluj vor fi oferite intr-o conferinta de presa ce va fi organizata astazi.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii