Orgoliul, singura miza

vineri, 07 aprilie 2000, 23:00
2 MIN
 Orgoliul, singura miza

Exclusi din cartile promovarii cu opt etape inainte de finalul sezonului, handbalistii ieseni au ramas acum cu perspectiva ocuparii unei pozitii cit mai bune in clasamentul seriei I a Diviziei A. Categoric dezamagiti de ratarea obiectivului, studentii au, incepind de acum, timp destul pentru a pregati, pe baze reale, sezonul viitor si eventual o noua incercare de promovare. Baza reala ar trebui reprezentata de atragerea unui sprijin financiar (acum, nu in preajma inceperii noului sezon), de instaurarea unei stabilitati atit la nivelul conducerii tehnice cit si a lotului de jucatori, un lot care, fara indoiala, are nevoie de intarire si omogenizare. Campania ar putea debuta chiar de astazi, cind Politehnica intilneste Cimentul Medgidia pe teren propriu, echipa care a produs in tur prima infringere studentilor in acest sezon (cistigind cu 24-21). Formatia antrenata de Iulian Hatura si Vasile Ciocoiu se prezinta la intilnire cu lotul ultimelor etape, care-l cuprinde acum si pe Onuta, absent de la Vaslui din cauza unor probleme medicale. Nu va face parte din lot nici Adam, care nu a mai participat la antrenamente, el fiind absent si la partida din tur, atunci cind si-a prelungit saptamina de miere. Alaturi de ei vor mai fi prezenti Pralea, Agrigoroaie,Timofte, Zepciuc, Dimofte, Chitoroaga, Halauca, Massari, Varvaruc, Ionescu si Larion. Cele doua echipe sint despartite in clasament de doua locuri si patru puncte.
Celelalte partide ale etapei: Ambro Suceava – Petrolul Teleajen (in tur, 16-18), HC Sighisoara – CSU Ulpimex Galati (20-31), Flacara Moreni – Romvag Caracal (28-33), Nitramonia Fagaras – Moldosin Vaslui (22-23). Uztel Ploiesti sta. (L.M.)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii