993 copii din judeţul Iaşi au părinţi în închisoare. Suntem pe locul doi în ţară

miercuri, 29 aprilie 2015, 01:59
2 MIN
 993 copii din judeţul Iaşi au părinţi în închisoare. Suntem pe locul doi în ţară

O statistică realizată de către Asociaţia „Alternative Sociale“ din Iaşi arată că în judeţ sunt 993 de copii cu părinţi deţinuţi. „Copiii cu părinţi deţinuţi sunt de trei ori mai vulnerabili să manifeste comportamente (pre)delincvente“, arată oficialii asociaţiei.

În urma unei investigaţii realizate de Aso­ciaţia „Alternative Sociale“ din Iaşi, în perioada februarie – aprilie 2015, a rezultat faptul că Iaşul are 993 de copii cu părinţi deţinuţi, fiind pe locul doi pe ţară după Bucureşti. Dintre aceştia, 53 sunt asistaţi de serviciile de protecţie a copilului. Investigaţia a fost făcută în 34 de penitenciare din ţară şi a dezvăluit o problemă asupra căreia nu mulţi se opresc să privească.

„Copiii cu părinţi deţinuţi sunt de trei ori mai vulnerabili să manifeste comportamente (pre)delincvente. Au stimă de sine scăzută ca urmare a ascunderii faptului că au un părinte în închisoare, a sentimentelor de ruşine şi de abandon. Ei sunt stigmatizaţi de copii de aceeaşi vârstă, vecini, cadre didactice, părinţi ai altor copii etc. Oficial, nu sunt consideraţi ca fiind o categorie de copii vulnerabili şi în România nu există servicii specializate pentru aceştia. Percepţia copiilor români cu părinţi deţinuţi este că principala lor lipsă ţine de hrană şi îmbrăcăminte, în timp ce copii din Germania, Suedia şi Marea Britanie invocă lipsa afecţiunii părintelui încarcerat şi a suportului şcolar“, a declarat psihologul Cătălin Luca, director executiv la „Alternative Sociale“.

Între anii 2010 – 2013, „Alternative Sociale“ alături de Universitatea Huddersfield, Partners for Prisoners Support Group din Marea Britanie, Universitatea Teh­nologică Dresden şi Treff – Punk din Germania, Karolinska Institute şi Riksbryggan din Suedia şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi au realizat prima cercetare paneuropeană care analizează starea de sănătate mentală a copiilor cu părinţi deţinuţi.

La începutul anului, „Alter­native Sociale“ a înaintat Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Edu­caţiei, Ad­ministraţiei Naţionale a Peni­ten­ciarelor, Auto­rităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Clubului Român de Presă şi Centrului pentru Jurnalism Independent o serie de recomandări care vizează îmbuntăţirea situaţiei copiilor cu părinţi deţinuţi. Pe 24 aprilie, Asociaţia a organizat în Bucureşti o dezbatere publică cu privire la aceste recomandări la care au participat reprezentanţi ai instituţiilor ai căror specialişti intră în contact cu copii care au părinţii în detenţie. Dezbaterea s-a desfăşurat în jurul mesajului „Este nedrept să punem sentinţe pe destinul unor copii nevinovaţi“.
 

Comentarii