Au ajuns de pe plajele însorite din Turcia într-o râpă în Bulgaria

luni, 22 septembrie 2014, 01:50
2 MIN
 Au ajuns de pe plajele însorite din Turcia într-o râpă în Bulgaria
Un autocar care se întorcea în România de la Kuşadasi a deparat din cauza carosabilului umed şi a căzut într-o râpă în apropiere de Veliko Târnovo. O tânără de 27 de ani a decedat, iar cinci persoane au fost rănite grav.

Şoferul autocarului răsturnat în Bulgaria nu consumase băuturi alcoolice, iar testele pentru eventuala depistare a altor substanţe interzise sunt în curs, anunţă autorităţile bulgare, citate de agenţia Focus. Autocarul, care aparţine unei firme de turism din România, era condus de un român în vârstă de 44 de ani. Şoferul nu consumase alcool, au comunicat autorităţile bulgare. Testele pentru eventuala depistare a altor substanţe interzise sunt în curs. Un român a murit, iar cinci sunt grav răniţi după ce autocarul în care se aflau a căzut într-o râpă, în Bulgaria, în apropiere de Veliko Târnovo, doi dintre răniţi urmând să fie aduşi cu elicoptere SMURD în România, a declarat dr. Raed Afarat, secretar de stat în MAI. Autocarul, care deservea o firmă de turism din Bucureşti, transporta turişti români care se întorceau dintr-o vacanţă petrecută în Turcia, la Kuşadasi. Potrivit presei bulgare, în autocar se aflau 27 de pasageri. Duminică dimineaţă, într-o zonă muntoasă din Bulgaria, mai precis în Pasul Republika, autocarul a ieşit de pe carosabil şi a căzut într-o râpă. În urma accidentului, un om a murit, iar cinci sunt răniţi grav, a precizat dr. Arafat. Potrivit agenţiei Focus, persoana decedată în accident este o româncă în vârstă de 27 de ani. Potrivit secretarului de stat din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), răniţii au fost transportaţi la spitale din Bulgaria, iar doi dintre ei ar urma să fie aduşi la Bucureşti, cu elicoptere SMURD. "Din primele informaţii, carosabilul era umed la ora accidentului şi se pare că şoferul ar fi intrat cu viteză prea mare într-o curbă", au declarat surse oficiale. La locul accidentului s-au deplasat ataşatul pe afaceri interne al României şi reprezentanţi ai Consulatului. Din cauza accidentului, Drumul naţional 55 este închis în zona Pasului Republika, între Stara Zagora şi Veliko Târnovo.

 

 

 

Comentarii