Autoritățile din Moldova spun că bubuitura nu a fost produsă de o rachetă (UPDATE)

miercuri, 01 iunie 2016, 14:43
2 MIN
 Autoritățile din Moldova spun că bubuitura nu a fost produsă de o rachetă (UPDATE)

Surse avizate din domeniul aeronautic au precizat pentru Ziarul de Iași că cea mai probabilă sursă a bubuiturii de la ora 13:30 ar fi fost o rachetă antigrindină trasă din Republica Moldova.

UPDATE ORA 18:30

Internetul este plin de presupuneri despre cauza producerii bubuiturii. Unii se amuză, luând subiectul în râs, alții se chinuiesc să aducă dovezi solide care să le susțină ideile serioase.

Spre exemplu, mulți internauți sunt de părere că rachete antigrindină au mai fost lansate, aceasta nefiind prima, și că niciodată zgomotul nu s-a răspândit pe o rază atât de largă. Așa că au descoperit că ar putea fi vorba despre un fenomen numit "sonic boom" sau "bang sonic".

Totuși, conform materialelor prezentate chiar de ei pe Radar Iași Oficial, sunetul nu ar fi trebuit să fie de o durată atât de scurtă, ci unul continuu provocat de un avion sau un proiectil ce a depășit viteza sunetului.

UPDATE ORA 17:30

Reprezentanții unității antigrindină de la Cornești (Republica Moldova) au declarat pentru Radio Iași că nu a fost lansată astăzi nicio rachetă antigrindină.

UPDATE ORA 15:40

Frontul atmosferic vizat era pe graniță, iar racheta a fost trasă, ca direcție, înspre zona Iașului.

Cea mai apropiată unitate antigrindină din Republica Moldova este la Cornești, la est de Ungheni.

Bubuitura s-a auzit puternic în oraș și împrejurimi, respectiv Lețcani și Dobrovăț.

Despre atmosfera de la ora 13:30 în Iași, citiți AICI.

Comentarii