Ediţie specială cu calendar

Calendarul Creştin Ortodox pentru anul 2015

luni, 15 decembrie 2014, 02:31
2 MIN

Ca în fiecare an, la începutul lunii ianuarie Ziarul de Iasi apare însoţit de Calendarul Creştin Ortodox pentru anul 2015. Calendarul creştin ortodox 2015 este elaborat de o comisie a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, corectitudinea datelor din calendar fiind astfel garantată.

La Editura DOXOLOGIA a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a apărut Calendarul creştin ortodox pentru anul 2015, în cele trei forme de prezentare: agendă, cu 12 file şi de perete. Elementele distinctive ale calendarului de anul acesta, comparativ cu anii anteriori, constau în ilustrarea diferită (anul acesta, pe calendar este imprimată icoana Sfântului Ioan Gură de Aur sau a Părintelui Paisie Duhovnicul).

Ca şi în anii anteriori sunt subliniate printr-o grafică specifică praznicele mari, sărbători ale sfinţilor la care se face priveghere (zile nelucrătoare), ale sfinţilor care au doxologie mare (zile lucrătoare), ale sfinţilor români sau ale sfinţilor cu moaşte la noi în ţară, zilele de post şi zilele din post cu dezlegare, sărbătorile bisericeşti naţionale, perioadele din timpul anului când nu se fac nunți etc.

Calendarul creştin ortodox 2015 este elaborat de o comisie a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, corectitudinea datelor din calendar fiind astfel garantată. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei sfatuieste pe toţi credincioşii din Arhiepiscopia Iaşilor să achiziţioneze Calendarul creştin ortodox doar de la pangarele parohiilor şi mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Iaşilor şi de la punctele de vânzare ale librăriilor mitropolitane „Sfânta Cuvioasă Parascheva”.

Calendarul a fost realizat la Editura Doxologia, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

De miercuri, 7 ianuarie 2015, la toate chioşcurile de presă, numai cu Ziarul de Iaşi – Calendarul Creştin Ortodox 2015! Tirajul este limitat!

Pret: 6 lei

Partener: Servicii funerare Ana-Irina

Comentarii