Din programul politic al Monicăi Macovei

sâmbătă, 11 octombrie 2014, 01:50
1 MIN
 Din programul politic al Monicăi Macovei

Nouă ne merge bine doar dacă drepturile şi libertăţile ne sunt respectate – inclusiv de către angajatori – şi dacă avem acces relativ uşor la o sursă de venit care să ne permită un trai minim decent. Altfel nu ne merge bine, indiferent cum le-ar merge firmelor, angajatorilor, economiei sau oricui altcuiva.

Abia recent am citit în întregime şi cu atenţie programul politic al Monicăi Macovei. Redau mai jos fragmentele din respectivul program cu care sunt în puternic dezacord. Selecţia nu e exhaustivă – am ales doar acele fragmente care m-au antagonizat peste măsură. Voi comenta pe scurt fiecare fragment în parte.

Stat minimal: „Principala sursă a corupţiei e statul. Nu e destul să pedepseşti corupţii şi hoţii, trebuie să le elimini sursele de îmbogăţire frauduloasă. Vreau un stat minimal, care să se ocupe de funcţiile esenţiale: apărare, siguranţă, justiţie, monedă şi fiscalitate, diplomaţie. De restul se ocupă cetăţenii liberi.”

Rostul unui stat democratic e să apere drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor săi. Şi nu doar să le apere pe cele existente la un moment dat, ci să şi recunoască permanent drepturi noi – şi să mărească permanent, pe cât posibil, sfera de exercitare a fiecărui drept. O astfel de viziune asupra statului intră vădit în contradicţie cu cea propusă de Monica Macovei. Statul minimal propus de ea e un stat care generează un deficit de democraţie la fel de mare ca statul corupt în care trăim azi.

Privatizare: „Statul nu are ce să caute în producţie şi servicii. Orice gestionează statul e sursă de corupţie, risipă a banului public, creează deficite şi sărăceşte naţiunea. Trebuie privatizate întreprinderile şi regiile de stat, prost gestionate şi căpuşate de 25 de ani. Statul să rămână proprietar numai asupra companiilor de care depinde siguranţa naţională şi să le gestioneze eficient.”

Astea sunt lozinci comuniste întoarse pe dos. Problema nu stă în caracterul public sau privat al economiei, ci în calitatea regulilor care impun concurenţa loială şi corectă. Altfel spus, degeaba privatizezi dacă piaţa rămâne monopolistă sau oligopolistă, dacă barierele la intrarea pe piaţă sunt ridicate şi dacă firmele mari deja existente pe piaţă au puterea de a elimina, prin practici anticoncurenţiale, potenţialii concurenţi nou intraţi. Ba chiar, în condiţiile astea, mai rău faci dacă privatizezi.

Proprietate: „Proprietatea e sfântă.”

Nu, proprietatea nu e sfântă deloc. Proprietatea este o formă de putere; iar puterea economică se transformă foarte uşor în putere politică. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi orice om bogat, orice proprietar de firmă medie sau mare, orice top manager dintr-o corporaţie. De la un anumit nivel, proprietatea trebuie privită cu suspiciune, pentru că tinde să distorsioneze concurenţa dintre firme şi, în plan politic, să altereze calitatea democraţiei.

Taxare şi muncă: „Dacă şfirmelorţ le merge bine, tuturor ne merge bine.”

Nu, nouă ne merge bine doar dacă drepturile şi libertăţile ne sunt respectate – inclusiv de către angajatori – şi dacă avem acces relativ uşor la o sursă de venit care să ne permită un trai minim decent. Altfel nu ne merge bine, indiferent cum le-ar merge firmelor, angajatorilor, economiei sau oricui altcuiva.

Mecenat: „Statul nu trebuie şi nu poate să se ocupe de toate. Meritul şi talentul în domeniul artelor şi literelor au fost mereu sprijinite de oamenii bogaţi şi de întreprinderile private. Voi promova ideea mecenatului, cu scutiri ample de impozite pentru privaţii şi întreprinderile care finanţează creaţia şi premiază meritul.”

Nu avem nicio garanţie că finanţatorii privaţi ar avea mai mult respect faţă de libertatea de creaţie şi de gândire decât statul. A lăsa artiştii şi cercetătorii la bunul plac al finanţatorilor privaţi e calea cea mai sigură de a anula gratuitatea fundamentală a oricărui act de creaţie şi de a transforma un bun public într-o marfă accesibilă doar unora.

Universitate: „Piaţa trebuie să decidă care universităţi sunt viabile. Statul poate completa finanţarea universităţilor performante, pentru a le spori competitivitatea şi prestigiul internaţional.”

Adam Smith scria în Avuţia naţiunilor că piaţa liberă are foarte multe calităţi, dar şi cel puţin un defect major: acela că produce tâmpiţi, din cauza diviziunii muncii care îi obligă pe oameni să se specializeze în domenii din ce în ce mai restrânse. De aceea, el pleda pentru un sistem public de învăţământ. Sunt de acord cu Adam Smith.

Privatizarea sistemului de sănătate: „Sănătatea e un serviciu şi are un cost. Medicii au investit enorm în înalta lor calificare, au o meserie grea şi merită salarii pe măsură. Precaritatea e determinată de controlul statului, care confiscă banii publici, îi risipeşte, creează nedreptăţi, generează corupţie, perpetuează feudalismul. Astfel, pacienţii plătesc de două ori: prin asigurări de sănătate şi direct către medici. Soluţia e finanţarea corectă, standarde de cost şi separarea asistenţei medicale de asistenţa socială.”

Am scris mai sus ce cred despre privatizare. Adaug doar că privatizarea sistemului de sănătate ar anula cu certitudine dreptul fundamental la asistenţă medicală.

Soidaritate: „Nu există prânz gratis: o falsă ieftinire acoperă o scumpire reală, orice cadou electoral se plăteşte mai scump decât merită. Ajutoarele unora sunt plătite prin munca altora. Cei care beneficiază de ajutoare trebuie să dea ceva în schimb comunităţii, dacă sunt apţi de muncă.”

Fragmentul ăsta mi se pare atât de înfricoşător încât nici nu-l pot comenta.

Şomaj: „Cea mai bună protecţie pentru şomeri este un loc de muncă. Cred în solidaritate, nu în falsa asistenţă. Oamenii nu trebuie ţintuiţi în poziţia de asistaţi social, uşor de mituit electoral, ci trebuie să fie ajutaţi să iasă cât mai rapid din această stare.”

La fel ca mai sus, pur şi simplu nu pot comenta aşa ceva.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist

Comentarii