Erorile sistemului cardului de sănătate produc găuri în bugetele spitalelor ieşene

miercuri, 09 decembrie 2015, 19:34
2 MIN
 Erorile sistemului cardului de sănătate produc găuri în bugetele spitalelor ieşene

CJAS dă vina pe spitale. „Totul este corect, pacienta are card, are buletin, are tot ce îi trebuie, noi facem prevalidarea, dar sistemul nu funcţionează“, exemplifică însă managerul de la Maternitatea „Elena Doamna“.

Maternitatea „Elena Doamna“ şi-ar putea recupera la regularizarea din această lună gaura din buget produsă la implementarea cardului de sănătate. Unitatea sanitară s-a trezit cu 200.000 de lei în minus la buget din cauza erorilor apărute la sistemul cardului de sănătate, orori imputate de CJAS spitalului. Astfel, pentru lunile septembrie şi octombrie au existat peste 120 de cazuri invalidate. În timp, conducerea unităţii a comunicat situaţia către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Iaşi şi a primit asigurări că în această lună vor ajunge banii.

„Am vorbit despre această problemă la Casă şi mi-au spus că se va face o regularizare pe 20 decembrie, şi sperăm să primim banii atunci. Rămâne de văzut“, a precizat Cristina Dobre, managerul Maternităţii „Elena Doamna“.

Chiar dacă partea fi­nanciară a problemei pare să fie rezolvată, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre sistemul de carduri.

„Probleme sunt cu sistemul în fiecare zi, nu s-a rezolvat, nu s-a remediat nimic. Eu am realizat un caiet cu incidente şi am transmis o listă cu probleme către Casa de Asigurări. Pentru că angajaţii de la statistică îşi notează când în­cearcă să facă o operaţiune şi nu merge. De pe la jumătatea lunii noiembrie avem probleme, şi la fel a fost şi în decembrie. În principal nu se înre­gistrează prevalidările, pentru că sistemul dă eroare. Totul este corect, pacienta are card, are buletin, are tot ce îi trebuie, noi facem prevalidarea, dar sistemul nu funcţionează. Eu am scos toate aceste cazuri, pentru că probabil Casa mi le va invalida, şi atunci să pot arăta că nu sunt din cauza mea“, a adăugat Dobre.

Pro­blema sistemului cardului de sănătate a mai fost înregistrată şi la alte unităţi sanitare din Iaşi. Din cauza defec­ţiunilor apărute la sistemul informatic al cardului de sănătate, şi Spitalul „Sfântul Spiridon“ a rămas cu câteva zeci de cazuri nedecontate pentru luna oc­tombrie.

Comentarii