Invitaţie la comparaţie

Ajuns din nou la ţară în Ardeal, la Amnaş, am dat peste un teanc de fascicule de ziare germane aduse cu mine (conţineau diverse articole cu informaţii pasibile de a-mi fi de folos într-un fel sau altul) şi pe care le uitasem aici. Le-am răsfoit din nou, constatând că, mda, unele informaţii le-am folosit deja, altele n-au trecut examenul timpului ori îmi vor fi de folos abia într-un nou context pe-o temă identică sau apropiată.

Singura temă generoasă şi „exploatabilă” ca o oglindă mai mult decât interesantă pentru cetăţenii României am găsit-o într-un Bild am Sonntag (ediţia de duminică a celui mai vândut cotidian german): „Ce nu-i în ordine cu noi germanii?” (BamS, 01.06.14). Recitind cele aproape patru pagini dedicate subiectului, m-am gândit că n-ar fi rău să prezint cititorilor români o selecţie a observaţiilor autocritice – veţi vedea că unele pot fi lesne imaginate ca potrivite şi pentru noi, cei din România, în ciuda diferenţelor mai mult decât substanţiale dintre Germania şi România…

„Vrem democraţie, dar politicienii noştri să nu se certe.”

„Vrem politicieni independenţi, dar îi plătim ca pe nişte manageri mediocri.” (Exemplul dat: salariul cancelarului Angela Merkel de cca. 205.000 de euro brut pe an, la care se adaugă indemnizaţia de parlamentar – cam cât ar câştiga directorul de la Sparkasse Mittelthüringen.)

„Vrem cu toţii ţoale ieftine, dar să nu fie din Vietnam&Co.”

„Vrem să câştigăm bani mulţi, dar să muncim cât mai puţin posibil.”

„Considerăm că democraţia-i super, dar suntem prea leneşi ca să votăm (48% participare la alegerile europene de duminica trecută).” (Ha-ha-ha, la noi cât a fost? Sub 30 %, dacă nu mă-nşel…)

„Vrem mai multe locuri de joacă, dar nu lângă casa noastră.”

„Iubim succesul, dar îi invidiem pe cei de succes pentru bogăţia lor.”

„Vorbim tot timpul despre work-life-balance, dar suntem contactabili 24 din 24 de ore.”

„Înjurăm NSA-ul, dar postăm din proprie iniţiativă nenumărate date personale pe net (Facebook etc.).”

„Economisim curent electric şi apă, dar plătim mai mult pentru ele.” (Paradoxul se explică, printre altele, printr-o situaţie… absurdă: economisind cu asupra de măsură apă, vara canalizarea riscă să se-nnămolească, uzinele de apă fiind nevoite să dea ele drumul la mai multă apă…)

„Nu vrem să existe foamete în lume, dar aruncăm în fiecare an 11 milioane de tone de alimente.”

„Vrem să sprijinim familiile nevoiaşe, dar plătim şi celor bogaţi alocaţii pentru copii.” (Aici se deschide o ecuaţie halucinantă: conform unei decizii a Curţii Constituţionale Germane, minimul existenţial n-are voie să fie impozitat. Lucru valabil şi pentru copii – indiferent cât de avuţi sunt părinţii. Care, deci, nu trebuie să plătească impozit nici pentru minimul existenţial al copiilor lor. Pentru părinţii care plătesc puţine impozite sau deloc, există în compensaţie alocaţia pentru copii – momentan câte 184 de euro lunar pentru primul şi al doilea copil. Avantajul bănesc al sumei neimpozabile ar fi chiar mai mare decât alocaţia de copii. Astfel, statul ar sprijini copiii unor părinţi bogaţi mai mult chiar decât pe cei săraci. Suma totală: mai mult de 38 mld. Euro/an. Apropo de minimul existenţial care-i liber de impozitare: el se ridică la 8130 de euro pe an, deci 677 de euro pe lună – atât se consideră că-ţi trebuie pentru a supravieţui decent. Habar n-am cum exact stă treaba la noi – dar ştiu că mie, ca publicist şi traducător liber-profesionist, statul îmi ia fără jenă cei 16%, indiferent cât de puţin câştig! Vorba aceea, ce-i în mână nu-i minciună… Numai că exact aşa gândeşte şi contribuabilul român, că nu degeaba evaziunea fiscală a crescut sensibil sub conducerea marelui cârpaci Victor Viorel Ponta…)

„Vrem să mergem fără controlul paşapoartelor la Mediterană, dar ne plângem de UE.”

„Ne considerăm civilizaţi, dar sub protecţia anonimatului jignim pe internet în forumuri şi comentarii pe toţi şi toate.”

„Casa de asigurare a sănătăţii ne plăteşte reparaţia cariilor, dar nu şi curăţirea profilactică a dinţilor.” (Ehei, măcar atât, că la noi… canci de canci!)

„Vrem să fim emancipate, dar ne aşteptăm ca el să ni se adreseze.”

„Suntem pentru onestitate fiscală, dar plătim femeia de serviciu şi pe mulţi meseriaşi la negru.”

„Suntem împotriva războiului, dar avem o industrie de armament de succes care livrează arme peste tot în lume.”

„Ne e dor de amabilitate şi politeţe, dar îi dispreţuim pe americani pentru că-s atât de superficialif.”

„Vrem ca în Germania totul să fie cât se poate de ordonat, dar nu ştim să stăm ordonaţi la coadă.” (Ha-ha-ha, să vină-n România…)

„Considerăm copiii ca fiind viitorul nostru, dar ne angajăm mai mult pentru animale.” (Federaţia asociaţiilor de protecţie a animalelor numără peste 800.000 de membri, pe când Uniunea pentru Protecţia Copiilor n-are decât 50.000…)

În final, Jörg Thadeusz, autorul articolului, enumără pe o coloană mică şi câteva lucruri datorită cărora Germania-i o ţară grozavă. Primul lucru? „Pentru că vom deveni campioni mondiali la fotbal”. Ha, omul chiar a nimerit-o. Şi încă din… prima!