Medici ieșeni caută adăpost pentru un tată maltratat de fiu

miercuri, 02 noiembrie 2016, 19:42
1 MIN
 Medici ieșeni caută adăpost pentru un tată maltratat de fiu

Medicii urgentişti caută un adăpost pentru un bătrân din Podu Hagiului, bătut de fiul său. 

Pacientul în vârstă de 76 de ani a ajuns în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ cu mai multe plăgi la nivelul feţei şi capului. Victima a fost preluată de la locul incidentului după ce fiul său a încercat să-l sugrume.

Pacientul a fost stabilizat în UPU, urgentiştii au anunţat inclusiv Poliţia şi încearcă să-i găsească un adăpost sigur pentru iarnă, bărbatul refuzând să revină acasă de frica copilului său. „Pacientul din Gorban a fost bătut de fiul său, avea semne de la o tentativă de sugrumare şi mai multe plăgi la nivelul feţei. Acum încercăm să-i găsim un loc de adăpost, să fie ferit de alte incidente. Sperăm să vină cineva din familie, nu fiul care l-a bătut, să-l ia şi să aibă grijă de el“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. În UPU zilnic ajung victime ale violenţei, de la soţii bătute de soţi, la părinţi agresaţi de propriii copii. 

 

Comentarii