NATO aprobă crearea unei noi structuri militare pentru Europa de Est

miercuri, 10 februarie 2016, 20:36
1 MIN
 NATO aprobă crearea unei noi structuri militare pentru Europa de Est

Alianţa Nord-Atlantică a aprobat, miercuri seară, crearea unei noi structuri militare pentru apărarea statelor central şi est-europene de ameninţările Rusiei, trupe suplimentare urmând să fie staţionate cel puţin temporar în România, Bulgaria, Polonia şi ţările baltice.

Miniştrii Apărării ai statelor NATO, reuniţi la Bruxelles, au aprobat crearea unei noi forţe multinaţionale pentru protejarea ţărilor expuse ameninţărilor Rusiei, a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general NATO.

Stoltenberg a precizat că noile contingente vor fi staţionate prin rotaţie în state central şi est-europene membre NATO. Componenţa detaliată a contingentului va fi decisă în primăvară.

"Noua forţă va fi multinaţională, pentru a transmite clar semnalul că un atac împotriva unui aliat va fi un atac împotriva tuturor aliaţilor şi că întreaga Alianţă va rispota", a declarat Jens Stoltenberg, miercuri seară.

Potrivit unor surse diplomatice, Alianţa Nord-Atlantică ar putea trimite câte 1.000 de militari în România, Bulgaria, Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia. Noul contingent va fi susţinut de forţa de reacţie rapidă, care are 40.000 de membri, cu mijloace aeriene, navale şi unităţi speciale.

Mediafax

Comentarii