O probă supremă

Ne putem imagina o dimineaţă de mai ieri, alaltăieri: cumva încă pasabil, răcoarea însă e mai accentuată şi a te trezi, să zicem, la cinci – ca la şase fix să fii la uşa cortului lui Usatîi, instalat în scuarul Parlamentului – cere, nu râdeţi, o anume mobilizare interioară… 

Nu e o butadă: semnalul porneşte chiar de pe pagina de FB a celui în cauză. E cumva în stilul recognoscibil, de miştocar, cu care ne-a obişnuit: „La ora şase dimineaţa l-am găsit pe Renato Usatâi [cu „î” din „a”!] dormind în cortul său, iar pe Igor Dodon nu, înseamnă că a dormit în cortul instalat în casa sa! Propun să instalăm corturi şi în faţa casei lui Dodon ca să doarmă şi el afară, aşa cum dorm copii de 18 ani, aduşi de el în faţa Parlamentului, nu în casa lor! Altfel se va distanţa de popor şi Usatâi îi va lua toate voturile la alegerile ordinare, că anticipate nu vor fi!”.

Nu ştiu cine îi redactează micuţului nostru Jirinovscki postările. Dacă o face manu propria, conducerea de partid (congresul ori cam aşa ceva) ar fi trebuit să-i ataşeze barem vreun responsabil cu punctuaţia, chit că virgulele prin zonă nu se bucură nici măcar de atenţia filologilor. Dar ce mai costă corectitudinea, bineînţeles, faţă cu descinderea cu noaptea în cap la uşa cortului omului care nu-şi ascunde simpatiile muscăleşti! Nici măcar futurologii de proximitate, dacă sunt pe undeva şi din ăştia, n-ar fi putut anticipa o asemenea lovitură de teatru. Dacă e lovitură, totuşi, să ne întrebăm imediat. Usatîi va spune pe urmă, la emisiunea „Piatniţa” (Vinerea), de pe RTR, mă rog, dintr-o perspectivă de nabab, dar cu subtexte pe care le putem lesne aproxima, că „Ghimpu se află la guvernare împreună cu celelalte partide de vreo cinci ani. Doar că Ghimpu este un tip vesel, căruia trebuie să-i oferi un loc în această ţară, câteva hectare de pământ, să-l arăţi lumii. Trăieşte Ghimpu şi las’ să trăiască”.

Nu trebuie să fii mare exeget şi nici de un fler politic grozav nu ai nevoie, ca să-ţi dai seama că sintagma-cheie, aici, este tip vesel. Treaba cu hectarele, cu să-l lăsăm să trăiască, cu plimbarea pe sub spoturi sunt, ca să zic aşa, ingrediente de recuzită: faci cu ele cadrul de băşcălie, perfect consonant, de altfel, cu feleşagul celui în chestie. Pe când determinativul e cu cântec. E, de fapt, un termen mascat şi tare mă tem că, forând puţin, putem da de accepţia semantică originară: cea de loialitate, da, da! Ghimpu nu avea nevoie să se documenteze personal şi încă atât de matinal dacă preşedintele „Partidului Nostru” doarme în cort au ba. Şi, cu atât mai mult, să-şi facă cu ăsta un selfie!

Chit că nu prea are aspectul, capul liberalilor de la noi nu-i atât de imbecil încât să trimită, nesilit de nimeni, un semnal atât de sinucigaş către propriul electorat (sau, la cât de laxe sunt criteriile prin zonă, măcar o tiflă inechivocă spre cei din Piaţa Marii Adunări Naţionale, printre care şi unioniştii de care ar trebui să fie legat cel puţin doctrinar, dacă ar fi să-i luăm în serios măcar declaraţiile de principiu). Prezumţia de imbecilitate fiind, deci, caducă, rămâne, cu termenul de mai sus, cea de loialitate, cu varianta sa, poate mai plauzibilă, de obedienţă. Nu întrebaţi faţă de cine. Net-ul e plin de presupoziţia captivităţii clasei noastre politice, a pretinşilor proeuropeni acum pe val, chiar a noastră a tuturor – cei care plătim în prezent ponoasele raptului şi luxul de a duce în cârcă şi mai departe diverse marionete utile Marelui Sforar. Un vârf de la guvernare venind cu noaptea în cap să dea bineţe unuia care cere atât de ritos debarcarea acestei guvernări? Şi de care îl desparte, prezumtiv cel puţin, un hău de „principii şi valori”, vorba lui Lupu.

Selfie-ul cu liberalul care se pretinde proeuropean şi capul unei formaţiuni, care este şi de departe revanşardă e marca unei teribile disoluţii a valorilor. Înainte de a fi calcul, obedienţă, PR sau ce va mai invoca (să admitem!) Ghimpu, fraternizarea din zori, din scuarul Parlamentului, e probă supremă de cinism.

Ghenadie Nicu este corespondentul "Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova