Primele autobuze noi, cu aer condiţionat, pot ajunge la Iaşi în curând

miercuri, 29 iunie 2016, 01:59
2 MIN
 Primele autobuze noi, cu aer condiţionat, pot ajunge la Iaşi în curând

CNCS a soluţionat contestaţia depusă de un participant la licitaţie. Ca urmare, Primăria poate deja semna contractul de achiziţie pentru primul lot de autobuze  

Primele autobuze noi care, după mai bine de 11 ani, vor veni la Iaşi vor fi ISUZU Citiport. Municipalitatea are undă verde pentru semnarea contractului cu furnizorul Anadolu Automobil SRL din Bucureşti. Autobuzele au o lungime de 12 metri şi podea joasă. Capacitatea de transport este de 103 călători, fiecare autobuz având trei uşi de acces cu câte două foi fiecare.

Mijloacele de transport sunt dotate şi cu aparate de aer condiţionat, aceasta fiind o cerinţă din caietul de sarcini aferent licitaţiei organizate de municipalitate. Municipalitatea va achita pentru fiecare autobuz circa 160.000 euro. Spre comparaţie, autobuzele MAZ achiziţionate în 2005 au costat 230.000 euro/bucata.

Primăria a lansat procedura de achiziţie a patru autobuze în decembrie 2015, iar în martie 2016 a anunţat atribuirea contractului către Anadolu, unic importator ISUZU în România. Însă două contestaţii au întârziat finalizarea procedurii de achiziţie. Ambele sesizări au fost înaintate de unul dintre participanţii la licitaţie, BMC Truck & Bus SA Ilfov.

Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) a publicat ieri soluţia dată în cazul ultimei contestaţii. „Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de către SC BMC Truck & Bus SA în contradictoriu cu Municipiul Iaşi. Admite cererea de intervenţie formulată de către SC Anadolu Automobil Rom SRL. Dispune continuarea procedurii de achiziţie publică“, se arată în decizia CNSC.

Oferta Anadolu a fost de 2,81 milioane lei, în timp ce BMC a ofertat 2,88 milioane lei. Primăria mai are în desfăşurare o licitaţie pentru achiziţia altor opt autobuze noi cu podea joasă. Această procedură a fost atribuită către BMC Truck & Bus, dar, pe 13 iunie, Anadolu a contestat decizia municipalităţii la CNSC, iar o hotărâre a forului este aşteptată în cursul lunii iulie.

Comentarii