Şantierul de la Palat: O palmă pe obrazul capitalei culturale

Rusine dlor parlamentari! Palatul Culturii se va redeschide abia in 2018

miercuri, 02 iulie 2014, 02:00
5 MIN
 Rusine dlor parlamentari! Palatul Culturii se va redeschide abia in 2018

Aproape 10 ani de şantier continuu pentru Palatul Culturii. Lucrările la cel mai important şi mai reprezentativ monument istoric al Iaşului ar putea fi reluate în acest an: Ministerul Culturii a atribuit recent contractul cu lucrările rămase de executat, şi urmează să-l semneze cu constructorul. Vestea proastă este că Palatul nu va fi deschis nici după cele 15 luni de lucrări, ci va mai sta în şantier încă 3 ani de la finalizarea acestora. Asta pentru că toate spaţiile muzeale trebuie complet reamenajate. Deşi Iaşul este judeţul cu cel mai mare grup parlamentar din ţară, având nu mai puţin de 24 de senatori şi deputaţi, lobby-ul acestora la factorii de decizie din stat este aproape zero: lucrările la Palatul Culturii au fost întârziate şi, ulterior, sistate din 2012 până acum, iar monumentul stă închis ieşenilor şi turiştilor încă din 2008. Şi va mai sta până cel puţin în 2018. Cine trebuie să-şi asume acest eşec a ceea ce îndeobşte numim capitala culturală a ţării?

Vestea bună: reîncep lucră­rile la Palatul Culturii. Vestea proastă: se vor termina în 2018. Cel mai important monument is­toric din Iaşi intră din nou în şantier, după ce lucrările de consolidare au stagnat mai bine de doi ani.

Printr-o adresă transmisă „Ziarului de Iaşi“, Minis­terul Culturii a anunţat că a atribuit contractul pentru restul lucrărilor rămase de executat de la Palatul Culturii, contractul urmând să fie semnat în perioada următoare. Lucrările rămase de executat vor costa 15,4 mi­lioane euro, fără TVA, şi au fost atribuite firmei Iasicon SA, ace­eaşi care s-a ocupat şi de lu­crările realizate până acum acolo.

„Rezultatul procedurii de achiziţie a fost contestat de către unul dintre agenţii economici participanţi, Consiliul Naţional de Soluţionare a Con­testanţiilor respingând demersuri acestuia ca fiind nefondat şi dispunând continuarea procedurii. Drept consecinţă, contractul de execuţie a lucrărilor urmează a fi semnat în cu­rând“, a precizat Bogdan Trîm­baciu, directorul Unităţii de Implementare a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii.

Lucrările restante de la Palat au primit şi autorizaţie de construire de la Primărie. Municipa­litatea a emis avizul pentru continuarea proiectului pe 23 iunie, la solicitarea Complexului Mu­zeal Moldova. Directoarea complexului, Lăcrămioara Stratu­lat, a declarat pentru „Ziarul de Iaşi“ că lucrările ar putea reîn­cepe imediat ce Guvernul alocă fondurile necesare prin rectificare bugetară.

„Imediat după rectificarea bugetară, ministrul Culturii va semna contractului şi constructorii vor începe lu­crările. Rectificarea bugetara va fi în iulie şi urmează să fie alocaţi banii în integralitate pentru Turnul cu ceas şi zona adiacentă Turnului central, partea Bibliotecii Gheorghe Asa­­chi, însemnând de la consolidare şi la acoperiş, plus faţadele, Sala Voievozilor, toate elementele de arhitectură artistică“, a declarat Lăcrămioara Stra­tulat.

Lift exterior pe trei niveluri

Noile lucrări de la Palatul Culturii cuprind, în principal, in­tervenţii de restaurare şi consolidare la structură, arhitectură, instalaţii şi componente artistice, atât la corpul central al clă­dirii, cât şi la Turnul cu Ceas. Conform caietului de sarcini, firma Iasicon va trebui să execute lucrări complexe de consolidare a planşeelor. La Turnul cu Ceas, proiectanţii au prevă­zut lucrări pentru conectarea turnului de construcţia propriu-zisă a palatului, consolidarea planşeelor şi repararea fisurilor din zidărie, proiectul conţinând şi revizuirea şarpantei metalice.

Proiectanţii au propus şi exe­cuţia unui ascensor exterior care va funcţiona pentru subsol, parter şi două niveluri care se va monta în curtea interioară. „As­censorul este exterior, pano­ramic, cu dublu acces la parter şi cu acces interior pentru subsol şi cele două niveluri superioare (…) Structura ascensorului se ancorează de structura clădirii existente în dreptul planşeelor printr-o grindă din beton armat ce se reali­zea­ză în grosimea pereţilor palatului“, apare în caietul de sarcini.

Proiectul prevede şi lucrări de demontare şi ulterior de refacere sau de înlocuire a tâmplăriei, a tencuielilor interioare şi exterioare şi a pardoselilor interioa­re uzate. Vor fi executate şi lucrări pen­tru înlocuirea acoperişului, pe porţiunile rămase de executat. Conform proiectului, cons­truc­torul va monta tablă de zinc şi pe Turnul Central şi Turnul cu ceas, la fel cum s-a montat şi pe restul clădirii în 2010. La exte­rior, tâmplăria de lemn va fi în­locuită cu tâmplărie din lemn de stejar stratificat şi geamuri termopan, pictura murală va fi conservată, iar toate elementele decorative şi detaliile de pe fa-ţadă, restaurate sau refăcute. Pro­iectul prevede şi refacerea sistemului de alimentare cu apă, de canalizare şi a energiei electrice.

La final, Palatul Culturii va fi iluminat arhitectural. „Am­plasate local pentru a sublinia subtil elementele decorative abundente în cazul de faţă, luminile vor diferi în intensitate, marcând local şi intens ele­mentele de interes plastic şi pe de altă parte conturând si­lueta şi proporţiile clădirii, ac­centul punându-se pe faţada principală, capăt de perspectivă la scuarul ce precede monumentul. Se va practica o lu­mină albă pentru elementele structurale-coloane cu intenţia de a accentua verticalitatea aces­tora şi a da amploare volumului pe care îl compun. Ca­pitelurile acestor coloane vor fi iluminate cu lumini difuze găl­bui, ce nu produc umbre, în vederea punerii în valoare a detaliilor de pe acestea“, deta­liază proiectul.

Un şantier demarat încă din anul 2008

Toate aceste lucrări ar trebui să fie executate în 15 luni, însă fi­nalizarea proiectului nu înseamnă şi deschiderea Pala­tului Culturii pentru accesul publicului. După aceată etapă, urmează amenajarea spaţiilor muzeale care ar mai dura cel puţin trei ani.

„În funcţie de complexitatea lor, ar dura cel puţin trei ani. Aceasta pentru că vorbim de o suprafaţă de 33.000 de mp, este foarte mult. Vor intra şi spaţii care până acum nu au fost prevăzute ca spaţii expoziţionale, o parte din subsoluri, cele două curţi interioare şi zona ceasului care va fi vizitabilă. Vom avea nişte amenajări speciale pentru anumite categorii de public, expo­ziţii, plus seră“, a spus Lăcră­mioara Stratulat.

Palatul Culturii a intrat în şantier în 2008, după ce fostul ministru al Culturii, Adrian Ior­gulescu, a semnat la Iaşi contractul de lucrări pentru ceea ce se dorea la acea vreme cea mai importantă investiţie în cultură din Iaşi. Contractul iniţial a fost semnat la o valoare de 7,15 mi­lioane euro, fără TVA, data de finalizare fiind martie 2011. Între timp, Ministerul Culturii a mai alocat 3,5 milioane euro, fără TVA, deoarece la decoper­tarea parterului s-au descoperit mai multe vestigii arheologice ale palatelor anterioare care au existat sub Palatul Culturii.

Ministerul a completat astfel proiectul cu lucrări suplimenare de consolidare, mai ales în zona vestigiilor arheologice. Acest proiect a luat sfârşit în 2012, atunci când toate lucrările la Palatul Culturii au fost sistate din lipsă de fonduri, pentru a fi reluate prin noul contract recent atribuit de Ministerul Culturii.

Comentarii