Scandalul Baba ia amploare: USR face apel la Iohannis să scape Iaşul de „menajeria unui inculpat penal”

luni, 27 iunie 2022, 19:22
2 MIN
 Scandalul Baba ia amploare: USR face apel la Iohannis să scape Iaşul de „menajeria unui inculpat penal”

Consilierii PNL şi PMP au votat azi împotriva constituirii Consiliului Judeţean ca parte civilă în procesul în care şeful CJ este acuzat de procurori că l-a impus ilegal pe Vlad Baba ca director la Şcoala Populară de Arte.

USR Iaşi face apel la preşedintele Iohannis să scape judeţul de actuala conducere a PNL Iaşi, „menajeria unui inculpat penal”.

„USR Iași cere președintelui Klaus Iohannis și conducerii centrale a PNL să ia act de obstrucționarea justiției comisă de consilierii județeni PNL în cazul Costel Alexe. De asemenea, solicităm demisia imediată a conducerii liberalilor ieșeni pentru lipsa totală de asumare a responsabilității politice la nivel local. În acest moment, PNL Iași este menajeria unui inculpat penal, iar actuala conducere locală se complace cu indolență în această stare de lucruri.

Astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Județean Iași, consilierii liberali au votat împotriva unei hotărâri prin care instituția s-ar fi constituit în parte vătămată în cadrul unui dosar în care este inculpat Costel Alexe. În acest dosar, președintele CJ Iași este inculpat pentru abuz în serviciu pentru că l-a detașat ilegal la conducerea Școlii Populare de Arte pe unul dintre consilierii angajați la cabinetul său. Procurorii DNA au arătat că această detașare ilegală a fost prelungită de două ori în condițiile în care nu erau îndeplinite condițiile necesare. Astfel, abuzul în serviciu comis de Costel Alexe ar fi prejudiciat instituția cu suma de aproximativ 150.000 de lei. În aceste condiții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, a solicitat Consiliului Județean să precizeze dacă se va constitui în parte vătămată și dacă va revendica suma stablită de procurori ca prejudiciu.

Solicitarea procurorilor a fost supusă la vot, iar consilierii PNL au votat împotrivă. Astfel, în total dispreț față de lege și față de banul public, liberalii au decis ca președintele CJ, Costel Alexe, să nu plătească prejudiciul nici măcar în cazul în care judecătorii îl vor condamna pentru abuz în serviciu.

Prin urmare, USR solicită atât președintelui Klaus Iohannis cât și conducerii centrale a PNL să ia atitudine față de această obstrucționare flagrantă a justiției, să se delimiteze de Costel Alexe, să-i solicite demisia și să ceară consilierilor județeni PNL să-și reconsidere de urgență poziția. CJ Iași trebbuie să fie locul unde sunt reprezentați cetățenii, nu unde sunt apărați penalii.”

Comentarii