Senatorului PNL Dumitru OPREA îi place fotoliul de primar al Iaşului. Se înscrie în cursă

joi, 27 august 2015, 17:55
2 MIN
 Senatorului PNL Dumitru OPREA îi place fotoliul de primar al Iaşului. Se înscrie în cursă

Senatorul PNL Dumitru Oprea a anunţat că se înscrie în cursa pentru funcţia de primar al Iaşului. Mai întâi, a mai precizat el, va trece prin competiţia internă a partidului pentru a fi desemnat drept candidatul PNL.

Argumentele sale şi paşii care urmează să îi facă, în comunicatul de presă de mai jos, semnat de Oprea.

"Astăzi, 27 august, mi-am depus cererea pentru a intra în competiția internă a PNL pentru desemnarea candidatului la Primăria Iași. Eram hotărât să candidez pentru funcția de primar, dar am considerat că nu este suficient să fiu doar eu decis. Am vrut să știu că această intenție este considerată oportună de cât mai multe persoane la a căror părere țin foarte mult.

Am vrut să mă asigur că am, întâi de toate, sprijinul total al familiei. Am discutat cu foști și actuali colaboratori, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile, oameni de cultură, colegi din mediul universitar, tineri și, bineînțeles, colegi de partid, din Iași și de la nivel central.

Energiile pe care mi le-au transmis mă fac să fiu convins că această candidatură este nu numai oportună, dar va fi și susținută. Urmează o competiție internă, alături de colegi din mai multe generații și diverse medii ale societății ieșene. Această competiție internă, în premieră pentru politica românească, va da ocazia colegilor de partid și ieșenilor, care se vor implica, să aleagă cel mai bun candidat pentru Primăria Iași. Sunt convins că persoana desemnată în final va prelua toate atributele bune ale colegilor săi și, în mod sigur, cele mai bune idei ce vor fi dezbătute în această perioadă.

În lunile ce urmează voi prezenta ieșenilor Planul meu pentru Iași. Un plan strategic care va arăta cum poate să renască Iașul și să ajungă, în scurt timp, unul dintre orașele cele mai puternice ale țării. Un plan prin care să arăt ce trebuie făcut la nivelul primăriei, fără să lăsăm lucrurile la voia întâmplării așa cum se întâmplă acum.
Am suficientă experiență încât să știu că ieșenii își doresc în fruntea orașului buni administratori. Alături de colegi și de echipa mea le voi demonstra ieșenilor că poate fi folosit la maxim potențialul fantastic al Iașului, orașul pe care îl iubesc atât de mult!"
 

Comentarii