Studenţii de la Arte au primit nota 10 din partea publicului pentru „Flautul Fermecat”, la Ateneul Tătăraşi (Iaşi)

Sigur că astăzi sunt cu totul altfel condiţiile pe care predecesorii le etalau constant. Personal reţin doar momente memorabile din viaţa de elev când asistam cu preţurile modeste ale biletelor la spectacolele Teatrului Naţional susţinute pentru elevi, militari şi studenţi.
Atunci Ateneul deţinea capul de afiş între celelalte două Atenee cu activităţi similare. Toate erau întreţinute de primărie pentru viaţa artistică de cartier comodă.

Dacă la Nicolina sau în Păcurari activitatea era mai sporadică, Tătăraşul avea o viaţă tumultuoasă la care participau cu dăruire mulţi concitadini din cartier atât ca spectatori, dar în mod constant şi permanent ca interpreţi în formaţiile Ateneului.

Revenirea pe podiumul acestui aşezământ de cultură a studenţilor Universităţii de arte de la Secţia de interpretare lirică în spectacolul cu opera „Flautul fermecat“ de W A. Mozzart a creat adevărată senzaţie colectivă şi un val de entuziasm tineresc.
Aplauzele din finalul lucrării prelungite neobişnuit de intensiv pentru obişnuitul spectator ieşean se constituiau ca într-o răbufnire de potolire a foamei de adevăr artistic liric dorit. Numeroasele voci proaspete chemate la rampă pline de vigoare şi profesionalism, cu siguranţa intonaţiei împlinite şi a calităţii individuale, nu dădeau nicidecum impresia a fi ale unor debutanţi prezenţi ocazional pe o scenă adevărată.

S-ar cuveni pentru oricare interpret cu rol titular o descriere amănunţită a calităţilor nebănuite cu care fiecare a abordat peptiş această importantă lucrare mozzartiană. Chiar dacă nu ne formalizăm să comentăm stilul de intepretare mozzartian absent din preocuparea îndrumătorilor, fiecare şi-a ales parcursul interpretării fără să şocheze.
Am nedreptăţi pe mulţi interpreţi dacă am evidenţia dor pe unii, întrucât fiecare a contribuit la realizarea unui tot artistic remarcabil răsplătit pe merit cum se cuvine de un public receptiv, avizat şi exigent.

Concepţia artistică şi scenografia regizorului Alexandru Radu Petrescu a fost uşor asimilată de spectatori chiar dacă a împrumutat un limbaj scenic modern. Totul a fost în limitele bunului simţ şi adecvat tematicii subiectului consemnat în partitură.
Susţinerea acompaniamentului de prof. Cezara Petrescu a fost de o reală calitate profesională. O menţionare la fel de apreciabilă se cuvine dirijoarei Consuela Radu Ţaga.
Cu acest spectacol remarcabil Universitatea de Arte îşi onorează cartea de vizită a unei maturităţi profesionale corespunzătoare celor 155 de ani ai sărbătoririi sale jubiliare.

Mihai ZABORILĂ, regizor artistic