Un albanez şi un vasluian, judecaţi la Iaşi pentru trafic de droguri

miercuri, 31 august 2016, 01:56
2 MIN
 Un albanez şi un vasluian, judecaţi la Iaşi pentru trafic de droguri

Cei doi au încercat să intre în ţara noastră, prin punctul de trecere a frontierei de la Sculeni, având asupra lor o cantitate considerabilă de canabis. 

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism au finaliza ancheta derulată împotriva a doi tineri care au vrut să intre în România cu droguri. Anchetatorii au dispus trimiterea în judecată a lui Moris Sula, originar din Albania, dar şi a Neculai Plăcintă, din Vaslui, sub acuzaţia de trafic de droguri. Dosarul celor doi va fi judecat de Tribunalul Iaşi. 

Cei doi tineri care au încercat să intre în ţara noastră cu drogurile, pe la Punctul de Trecere a Frontierei de la Sculeni, la începutul acestui an, având stupefiante asupra lor au fost arestaţi pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de Tribunalul Iaşi, putând fi atacată la instanţa superioară de către cei doi bărbaţi. În noaptea de 6 spre 7 august, în jurul orei 23.00, tinerii s-au prezentat pentru a intra în ţară într-un autoturism Mercedes Benz, condus de Neculai Plăcintă, de 22 de ani. Cei doi au rezidenţă în Italia, au mai arătat poliţiştii ieşeni.

„În baza analizei de risc, precum şi din cauza faptului că Neculai P. avea un compartament agitat, echipa comună de control, formată poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra pasagerilor şi mijlocului de transport. Astfel, cu sprijinul câinelui poliţist Noma, special antrenat pentru depistarea substanţelor stupefiante, autorităţile de frontieră au descoperit, în interiorul roţii de rezervă aflată în portbagajul maşinii, două pungi vidate, ce conţineau o substanţă vegetală de culoare maro şi miros înţepător, care a recţionat pozitiv la testarea preliminară, fiind posibil a fi canabis“, au precizat poliţiştii de frontieră. Aceştia au mai arătat că l-au percheziţionat pe Neculai Plăcintă şi au descoperit asupra sa şi o pungă vidată în care se afla o substanţă cu 83 de grame de haşiş. 

Vasluianul a precizat că a cumpărat haşişul pentru consum propriu, plătind 100 de euro. Referitor la cele două pungi, cu aproximativ 1.200 de grame canabis, Plăcintă a precizat poliţiştilor că nu ştie cum au ajuns acestea în roata de rezervă a maşinii pe care o conducea.  

Comentarii