Un nou episod din relaţia amoroasă Gheorghe Nichita – Adina Samson. Procurorii au aflat noi date intime

miercuri, 24 iunie 2015, 02:01
6 MIN

Primarul-suspendat Gheorghe Nichita a fost reclamat pentru hărţuire sexuală şi ameninţare de fosta sa amantă, Adina Samson. Angajata Primăriei detaliază în plângere modul în care a ajuns să aibă o relaţie intimă cu Nichita, susţinând că acesta s-ar fi folosit de “ascendenţa sa profesională, pe linie ierarhică”. În acelaşi document, Samson mai scrie că a fost ameninţată şi lovită de Nichita, relatând şi o serie de astfel de episoade, pe care susţine că le are înregistrate. “Te distrug şi acesta va fi unicul meu scop în viaţă până ce moartea ne va despărţi” sau “te fac bucăţele” sunt câteva dintre ameninţările pe care Nichita le-ar fi proferat la adresa Adinei Samson. Aceasta a mai povestit şi despre o presupusă tentativă de viol, de pe 9 octombrie 2014, atunci când primarul i-ar fi spus “că are trăsături animalice”. Ieri, Adina Samson a fost audiată la DNA. Mai mulţi poliţişti locali, dar şi angajaţi ai Primăriei, printre care şi Isabella Todirică, secretara primarului, au fost audiaţi ieri la DNA Iaşi. Apărătorii primarului spun că plângerile depuse de Adina Samson sunt o dovadă a “disperării acesteia” susţinând că vor demonstra nevinovăţia edilului suspendat.

Noi acuzaţii grave imputate primarului-suspendat al Iaşului, Gheorghe Nichita, de către fosta sa amantă de la Primărie. Adina Samson a mărturisit ieri, în faţa procurorilor, o serie de presupuse agresiuni de natură fizică şi psihică la care ar fi fost supusă în perioada în care a avut o relaţie sentimentală cu Nichita. Audierea Adinei Samson a venit după ce aceasta a formulat o plângere la Parchet în care l-a acuzat pe Gheorghe Nichita de hărţuire, hărţuire sexuală şi ameninţare. În plângerea sa, susţinută ieri şi prin declaraţia pe care Adina Samson a dat-o la DNA, Nichita este acuzat de o serie de presupuse intimidări şi hărţuiri la adresa amantei sale, totul culminând, după cum susţine Samson, cu o tentativă de viol în biroul primarului. 

Relaţia, începută în urma unei “ample acţiuni de seducere”

Potrivit celor reclamate de Adina Samson, după angajarea la Primăria Iaşi, primarul-suspendat al Iaşului, “folosindu-se de ascendenţa sa profesională, pe linie ierarhică” ar fi demarat “o amplă acţiune de încercare de seducere” a sa, scopul fiind iniţierea unei relaţii amoroase între cei doi. “Cunoscând faptul că susnumitul este căsătorit şi având în vedere uriaşa diferenţă de vârstă dintre noi, eu am refuzat avansurile cu tentă sentimentală ale numitului Nichita Gheorghe”, se arată în plângere.

Aceasta continuă şi spune că, “având în vedere ascendentul profesional” pe care primarul îl avea asupra ei, a “consimţit să întreţină relaţii de natură amoroasă”, crezând că astfel primarul nu va mai exercita presiuni asupra sa. “Din acel moment viaţa mea a devenit un calvar greu de suportat, Nichita Gheorghe având un comportament extrem de agresiv, la nivel fizic şi verbal, pe fondul unei gelozii de-a dreptul patologice”, mai susţine Samson, potrivit documentului citat, în care mai notează că primarul i-ar fi interzis să se mai vadă cu prietenii. Referitor la relaţia celor doi, Samson spune că, “în calitatea sa de conducător autocrat”, Gheorghe Nichita ar fi constrâns-o moral şi chiar fizic să continue relaţia amoroasă cu el. Samson mai spune că a fost intimidată şi umilită “în scopul oferirii afecţiunii şi a unor beneficii de natură carnală”. 

“E în stare să-ţi taie faţa cu cuţitul”

Fosta amantă a lui Nichita susţine că deţine mai multe înregistrări ambientale prin care îşi poate demonstra acuzaţiile pe care i le aduce primarului-suspendat. De pildă, în plângere, Samson aminteşte de o discuţie pe care a avut-o cu Eugen Chişcă, fostul şofer al primarului, în care acesta i-ar fi spus, parafrazându-l pe Nichita, că “este în stare să plătească un miliard unui prostovan ca să-mi (n.r. – referirea se face la Samson) taie faţa cu cuţitul”. 

Tot în plângere, Adina Samson aminteşte de un episod ce s-ar fi petrecut în iulie 2014, atunci când Nichita ar fi lovit-o cu palmele peste faţă “într-un apartament deţinut de Gheorghe Nichita pe numele Paulei Vornicu din zona Podu de Fier, clădirile Iasicon”. 

Samson spune că, pe 9 octombrie, în timp ce se afla în biroul primarului, acesta ar fi încercat să o violeze. “Eu am refuzat şi m-am smuls, acesta reproşându-mi «nu mă repezi, hai, dă-mi cu ceva în cap» continuând «am apucături animalice, tot ce faci tu e rău»”, potrivit plângerii. La câteva zile, în timp ce se întorcea cu sora sa de la o petrecere, Adina Samson povesteşte că ar fi fost aşteptată de “un individ impunător ca statură”, care i-ar fi spus că “nu este bine să se despartă de Nichita, că va avea de suferit”. 

Ameninţări de Sfântul Gheorghe

După acel episod Samson a depus plângere la Parchet pentru hărţuire, aceasta fiind retrasă, “în urma unei ample activităţi de intimidare” asupra sa. Un ultim episod atribuit lui Nichita de Adina Samson s-a petrecut în ziua de Sfântul Gheorghe, când, la un restaurant, în timp ce îşi sărbătorea ziua onomastică, primarul suspendat i-ar fi spus amantei “te distrug şi acesta va fi unicul meu scop în viaţă până când moartea ne va despărţi”. Adina Samson mai povesteşte că Ştefan Avârvarei, cel care a ales să colaboreze cu anchetatorii în acest dosar, ar fi intervenit la un moment dat şi pe lângă reprezentanţii unei firme pentru ca aceasta să nu fie angajată acolo. 

Apărarea lui Nichita: Plângerea este “o dovadă de disperare”

În replică, apărătorii primarului-suspendat al Iaşului cataloghează plângerile Adinei Samson ca un act de “disperare”, susţinând că urmează să demonstreze nevinovăţia lui Gheorghe Nichita. “Constatăm cu regret că de fiecare dată când domnul Nichita are termene la DNA, probabil fie doamna Samson, probabil fie avocatul acesteia ies cu ştiri despre evoluţia acestui dosar. Regretul este cu atât mai mare cu cât această plângere a fost depusă acum trei săptămâni. Dacă doamna Samson avea de făcut plângeri, trebuia să le facă pe toate odată, iar faptul că încă le mai face este o dovadă de disperare. Apărarea urmează să demonstreze faptul că nu sunt elemente constitutive ale infracţiunilor pentru care domnul primar este cercetat”, ne-a spus Alexandru Chiciu, unul dintre apărătorii lui Nichita.

Acesta a mai menţionat că, de la începutul cercetărilor şi până în prezent, primarul şi avocaţii lui Nichita au dat “dovadă de rezervă şi respect faţă de justiţie”. “Faptul că de cealaltă parte nu a fost îmbrăţişată o conduită asemănătoare ar trebuie să fie luată în considerare de către organele judiciare”, a mai spus Chiciu care a încheiat subliniind că apărarea va aduce la cunoştinţa judecătorului de drepturi şi libertăţi acest aspect în cursul zilei de astăzi, când la Tribunalul Bucureşti se va judeca o cerere de revocare a arestului la domiciliu.

Mai mulţi martori, audiaţi ieri la DNA

În cursul zilei de ieri, pe lângă Adina Samson, la sediul DNA Iaşi au mai fost audiate mai multe persoane din Primărie şi din Poliţia Locală. Audierile au fost realizate de doi comisari din cadrul DNA Bucureşti, cei citaţi fiind Laura Solăvăstru Gheucă (medic dermatolog, şefa Clinicii de Dermatologie de la Spitalul de Urgenţe), Vasile Vieru, Isabella Todirică (secretara primarului), Marian Antohi şi Mişu Miton. 

“Am dat declaraţii în urma formulării unei plângeri împotriva domnului Nichita prin care am relatat abuzurile emoţionale, sentimentale şi de natură fizică comise împotriva clientei mele”, ne-a spus Dragomir Tomaşeschi, avocatul Adinei Samson.

CITIŢI ŞI:

VIDEO: Declaraţii EXPLOZIVE! Nichita la psiholog. Adina Samson ar fi vrut să se sinucidă UPDATE

Adina Samson, şefa Serviciului de Managementul Calităţii din cadrul Primăriei Iaşi, personajul cheie din dosarul lui Gheorghe Nichita, a lansat în această dimineaţă acuzaţii foarte grave la adresa edilului.

IMAGINI NOI Hărţuirea Adinei Samson, povestită de părinţii ei. "A îmbolnăvit-o psihic"

Părinţii amantei primarului Gheorghe Nichita au fost şi ei afectaţi de problemele mari pe care le-a avut fata lor.

Comentarii