(UPDATE) Patronul Master Pub din Tudor Vladimirescu, găsit MORT în maşina sa

duminică, 16 iulie 2017, 23:50
2 MIN
 (UPDATE) Patronul Master Pub din Tudor Vladimirescu, găsit MORT în maşina sa

Consilierul local Daniel Cristinel Corozal (45 de ani) a murit duminică seară. Acesta a fost găsit în mașina sa personală, în zona facultăților tehnice. Din primele informații, se pare că el a suferit un infarct. Informația a fost confirmată de subprefectul Bogdan Abalași, un prieten foarte apropiat al lui Cristinel Corozal. Cei doi au făcut parte, în trecut, din același partid. 

Din primele informații, Cristinel Corozal a fost găsit în mașina sa personală în jurul orei 22.00.

UPDATE ORA 11:00

Duminică seara, în jurul orei 22:00, o femeie a observat în spatele Facultății de Mecanică un Nissan Pathfinder în care se afla consilierul mort. Ea a sunat la 112, un echipaj a venit și a constatat decesul, iar trupul a fost trimis la Institutul de Medicină Legală pentru necropsie.

UPDATE ORA 10:45

Anul trecut, afacerile patronului de la Master Pub au fost încunanate de succes. „Ziarul de Iași” a scris recent despre averea acestuia, odată ce declarația de avere anuală a alesului local a devenit publică. Potrivit documentului, Corozal a câștigat anul trecut din dividende o sumă de aproape 2 milioane lei, iar conturile sale din bancă au crescut până la concurența sumei de 4,2 milioane lei.

Iată ce scria „Ziarul de Iași” pe 7 iulie:

„Unul dintre cei mai bogaţi consilieri locali este Cristinel Corozal (ALDE). El a obţinut şi cele mai mari venituri anul trecut dintre toţi aleşii: 1,96 milioane lei, aproape toată suma provenind din dividende, Corozăl având interese în cel puţin opt fime. Consilierul are afaceri în zona de baruri şi jocuri de noroc. Cel mai probabil, încasările mari din dividende stau la baza creşterii cu 55%, în ultimul an, a activelor sale financiare, până la concurenţa sumei de 4,2 milioane lei. Faţă de Surdu, Corozăl şi-a împrumutat firmele cu doar 185.000 lei. La capitolul bunuri, consilierul local deţine două terenuri şi un apartament”.

UPDATE ORA 10:30

Prietenii și colegii lui Daniel Cristinel Corozal sunt în stare de șoc. Ce au spus aceștia, vedeți AICI.

UPDATE ORA 00:50

„Sunt în stare de șoc”, a spus subprefectul Abalași. 

„Sunt răvășit. Cu durere în suflet am aflat despre dispariția bunului meu prieten. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a spus viceprimarul Iașului, Gabriel Harabagiu.

Corozal era consilier din partea ALDE și se afla la primul mandat în Consiliul Local.  

În spațiul public, el era cunoscut pentru afacerile sale din transport, baruri și jocuri de noroc. Printre altele, el deținea și clubul Master din Tudor Vladimirescu.

Comentarii