Verdeţurile de pădure: leurda, alimentul-medicament al primăverii

sâmbătă, 06 aprilie 2013, 01:50
5 MIN
 Verdeţurile de pădure: leurda, alimentul-medicament al primăverii

Cunoscută de milenii, medicii antici greci au prescris leurda ca întăritor şi detoxifiant. Era folosită de daci pentru vindecarea rinichilor şi eliminarea otrăvurilor din sânge. Este plină de substanţe binefăcătoare pentru corpul uman: vitamine, săruri minerale şi proteine. Frunzele de leurdă se culeg înainte de apariţia florilor deoarece îşi pierd mult din calităţi. Salate, supe, piureuri sunt câteva din modurile în care se poate folosi leurda în bucătărie. Este interzisă mamelor care alăptează deoarece pot provoca colici sugarului şi poate schimba calitatea laptelui matern.

După o iarnă cu multă zăpadă şi mult ger venirea primăverii aduce şi zarzavaturile pădurii în atenţia noastră, zarzavaturi care sunt adevărate leacuri pentru organismul nostru ce trebuie curăţat de toxine şi întărit sistemul său imunitar. Leurda este unul dintre aceste zarzavaturi pe care o recunoaştem în pădure după mirosul pătrunzător de usturoi şi frunzele în formă de paloş, asemănătoare cu frunzele lăcrămioarelor. Este unul din cele mai puternice remedice din farmacia pădurii pe care îl avem la dispoziţia noastră primăvară de primăvară. Şi nu întîmplător este bună de consumat primăvara, atunci când oamenii ies slăbiţi după iarnă.
Planta este cunoscută de milenii ca remediu, medicii antici greci prescriind-o drept întăritor şi detoxifiant. De asemenea romanii o recomandau într-o gamă largă de boli ca leac extrem de eficient. Pe teritoriul ţării noastre leurda era folosită de daci pentru vindecarea rinichilor şi eliminarea otrăvurilor din sânge.
Leurda, Allium ursinum sau usturoiul ursului, este plină de substanţe binefăcătoare pentru corpul uman. Conţine surfură de alil, substanţa care îi imprimă gustul şi mirosul specific usturoiului, vitamine, săruri minerale şi proteine. Datorită acestor componenţi, leruda are numeroase virtuţi terapeutice, fiind de un real ajutor în lupta cu bolile şi un tonic natural dinamic.

Cum strâgem leurda?

Leruda o putem găsi în pădurile din toată ţara. În perioada martie-aprilie este printre primele plante care apar dintre frunzele putrede din pădure. Se culeg înainte de apariţia florilor deoarece îşi pierd mult din calităţi. Se aleg frunzele tinere astfel încât să nu afectăm bulbul plantei deoarece este o buruiană perenă iar bulbii scot plăntuţe ani la rând. Frunzele tinere astfel culese se consumă imediat sau se pot păstra câteva zile la frigider deoarece se ofilesc foarte repede. Planta poate fi uscată însă procesul de uscare este anevoios. După uscare frunzele se macină şi praful obţinut se păstrează în recipiente închise ermetic şi folosit ca un condiment-medicament în bucătărie.

Leurda în farfurie

Ceea ce se foloseşte de la leurdă, frunzele, pot deveni repede aliment-medicament atunci când le preparăm pentru dieta zilnică. Astfel salatele, supele, piureurile sunt câteva din modurile în care se întrebuinţează leurda în bucătărie. Salatele pot fi în amestec cu alte frunze de sezon: păpădie, frunze de pătrunjel verde, ştevie, urzici sau grâuşor. Ca orice aliment-medicament şi leurda are aspecte de care trebuie ţinut sema: este interzisă mamelor care alăptează deoarece poate provoca colici sugarului şi poate schimba calitatea laptelui matern. Cei cu gastrită hipoacidă , colită sau indigestie vor consuma leurdă cu prudenţă, în doze mici urmărindu-se reacţia organismului.

Salate de leurdă

Cea mai simplă salată este cea din frunze tocate, o linguriţă de zeamă de lămâie, sare după gust şi o lingură de ulei de măsline. Se consumă imediat după preparare şi este recomandată zilnic timp de două săptămâni. Cura este un adevărat balsam pentru întregul organism cu efecte tonice, relaxante şi dezinfectante asupra lui.
Leurda şi păpădia se pot întâlni într-o salată în propria farfurie, şi de calităţile celor două plante să beneficiem odată. Preparatul este gustos şi se prepară din frunze de leurdă şi păpădie amestecate cu zeamă de lămâie, un praf de turmeric, un praf de ghimbir, o jumătate linguriţă de miere de albine şi după gust ulei de măsline. Ţinută ca şi cură timp de 14 zile curăţă organismul de toxine şi optimizează tonusul psihic şi fizic.

Piure din leurdă şi urzici

Urzicile şi ştevia sunt alte două zarzavaturi de primăvară de care ne putem folosi pentru a ne detoxifia corpul şi tonifia psihicul. Se pot culege de oriunde, însă e indicat a fi adunate mai ales din locuri nepoluate.
Urzicile sunt şi ele considerate alimente-medicament şi au indicaţii în tratamentul unui număr mare de afecţiuni: lipsa fierului din corp, boli ale splinei sau ficatului. Împreună cu leurda se pot prepara piureuri delicioase care sunt în acelaşi timp şi adevărate remedii. Pentru piureul de leurdă şi urzici este nevoie de 200 g leurdă şi 200 g urzici. Se opăresc separat şi apoi se amestecă. Se adaugă sare, hrean pastă şi ulei de măsline. Este un supliment alimentar recomandat în anemie şi imunodeficienţă.

Piure de leurdă şi stevie

Pentru acest piure se iau 250 g stevie şi 250 g leurdă care se opăresc separat. Se amestecă apoi cele două şi se obţine un piure care nu are nevoie de sare. Se poate adăuga puţin hrean după gust şi ulei de măsline. De asemenea poate fi consumat cu orez fiert.

Leurda în farmacia verde a casei

Aliment-medicament de vază din primăvară leurda are o mulţime de indicaţii şi recomandări atunci când vine vorba de însănătoşirea organismului. Astfel la nivelul sistemului digestiv leurdă acţionează ca un adevărat aspirator de toxine. Este diuretic şi depurativ ajutând la eliminarea viermilor intestinali. Este antiseptic şi antiinflamator prevenind apariţia virozelor respiratorii protejând aparatul respirator. Curăţă sângele de toxine şi fortifică pereţii arterelor şi venelor astfel încât poate fi considerată că previne afecţiunile cardiace.
Leurda se prepară ca medicament sub forma infuziei, decoctului, tincturii, prafului uscat, vinului medicinal şi al uleiului medicinal. Pentru fiecare din aceste preparate vom reveni cu noi informaţii în numărul viitor.
 
Eugeniu Rădulescu, Manuela ANDREI

Comentarii