VIDEO: Drumurile din Iaşi sunt pline de cioburi de sticlă. Iată cel mai prost trotuar!

duminică, 19 iulie 2015, 08:23
1 MIN

Dacă alegeţi scurtături pe orice rute din Iaşi atunci când o luaţi pe jos, s-ar putea să regretaţi. Zonele din spatele bulevardelor par a fi parte dintr-o mahala, dar nu doar din cauza drumurilor proaste, prăfuite.

Câteva imagini au fost surprinse în Copou, cum se coboară din cartierul rezidenţial Bellevue spre Păcurari. Din strada Fagului, unde sunt ridicate blocurile noi, dacă porniţi la pas spre Toma Cozma, traversaţi strada Tăcuta şi trebuie să coborâţi de pe trotuarele în care riscaţi să vă luxaţi gleznele.

După minute bune în care vă scoateţi cioburile de sticlă spartă din sandale şi pietrele care vă înţeapă tălpile, ajungeţi pe o străduţă unde se fac lucrări la ambele trotuare în acelaşi timp, aşa că vă continuaţi drumul tot pe şosea, ferindu-vă de maşini, de mormanele de moloz, de teancurile de pavele.

Imaginile ne-au fost trimise pe adresa redacţiei de o tânără care a precizat că toate trotuarele din Iaşi, chiar şi cele noi, sunt pline de cioburi de sticlă. Pentru cei cu încălţământe sport sau special concepută pentru "teren" (urcat pe munte), nu e o problemă. Dar la 40 de grade trebuie să porţi sandale.

Comentarii