Daca seful greseste, este doar un om

Viata de corporatie, inchisa intr-un cub de lucru sau repartizata perfect rentabil economic, poate fi obositoare, frustranta, lipsita de intimitate, dar da nastere si unui umor savuros. Citeva exemple: The Office, serial ajuns la cel de-al patrulea sezon si bazat pe un umor la fel de sec ca o sedinta despre sedinta trecuta, si Dilbert, un personaj de benzi desenate devenit cult in America, bloguri intregi dedicate supravietuirii la birou sau micilor obiecte care personalizeaza cel mai impersonal spatiu din lume.

Cultura la cub

Ce au in comun toate acestea este antipatia fata de cultura de "cub", acel birou functionalizat la maximum, fara usa pe post de paravan in fata nasurilor curioase ale celorlalti colegi aflati in propriul lor spatiu eficientizat si lipsit de intimitate. "Cubul" a devenit simbolul pentru tot ce este mai rau in cultura corporatista: noul limbaj de lemn al managementului, cerinte absurde de la sefi incompetenti care oricum isi depasesc atributiile, permanenta achizitionare de tehnologie si mai performanta – doar pentru ca Solitaire-ul ruleaza de 1,7 ori mai repede decit pe calculatorul precedent.

Dilbert este un personaj de benzi desenate aparute la inceputul anilor ’90, portretul fidel al angajatului la "ferma de cuburi" (cum numeste el insusi corporatiile), cu probleme de socializare, presat mereu de termene limita si de semnul de URGENT pus in fata fiecarui email primit, cu toleranta redusa pentru sedinte prelungite despre nimic si concedierile lipsite de sens. De exemplu, problemele de "reducere a personalului" sint ilustrate in Dilbert printr-un aparat care arata ca o toaleta si care lipeste la intimplare benzi roz pe spatele angajatilor prin care sint concediati si ii catapulteaza direct in afara cladirii. Dilbert poate sa faca PowerPointuri atit de plictisitoare, incit sa-si adoarma sefii si sa le induca idei in somn, produce rapoarte pe baza unor cifre incorecte fara nici cea mai mica tresarire de vina. In principiu, fiecare zi de lucru este o lunga asteptare a plecatului acasa. De-a lungul timpului, desenele au surprins atit de bine defectele sistemului corporatist, incit numele personajului principal a devenit un verb care desemneaza tot ce nu merge bine intr-o astfel de companie. Impactul sau a fost atit de mare, incit Newsweek a relatat ca unele companii si-au infiintat un comitet Dilbert pentru a sesiza problemele din corporatie pe masura ce acestea apar si a incerca sa le rezolve – un efect cum nu se poate mai ironic.

The Office ride de sefi

Viata in cub are insa acum si o alta fata – cea a unei mici companii de distributie a accesoriilor de birou, Dunder Mifflin. In serialul The Office, ziua de lucru se desfasoara sub privirea unui sef care se lupta din toate puterile sa para competent, dar si prieten cu toata lumea. Corectitudinea politica este atit de ipocrita, incit in birou se organizeaza o Zi a Diversitatii in care angajatul de culoare este rugat sa spuna cum este sa fie "negru". Seful este permanent ocupat sa arate ocupat. Lingaul de serviciu si totodata tinta celor mai multe farse de la birou primeste drept recompensa un titlu care il face sa fie cu un sfert de treapta mai sus decit restul si sa vorbeasca pretios.

Cei care primesc nenumarate memo-uri prin email, ce vorbesc despre "comunicare proactiva", "setari de meetinguri" si valorile companiei, implementate intr-un team building desfasurat sub forma de gratar la iarba verde inteleg despre ce este vorba. E mai bine sa nu spuna nimic, caci daca ei gresesc, atunci sint niste incompetenti.