Uimitoarele peripetii ale lui cain, ucigasul lui abel

Toata lumea stie ce s-a intimplat in ziua aceea. Domnul s-a enervat si i-a dat afara din casa, casa care se numea paradis (sau gradina raiului), nu inainte de a-i imbraca, cam sumar, ce-i drept, cu niste piei de animale si de-a le spune ca de acum incolo nu mai aveau ce cauta pe acolo in vecii vecilor. Primele zile, amaritii nu s-au deplasat prea mult. Erau slabiti, infometati, soarele ardea cu putere (nu ca in rai unde temperatura era tot timpul placuta) si oricum erau confuzi si dezorientati, chiar daca ar fi fost in putere si tot n-ar fi stiut unde sa se duca.

Vazind ea ca nu gasesc nimic de mincare si fiind inca aproape de rai, la portile caruia dumnezeu pusese de paza un heruvim, eva si-a luat inima in dinti si s-a dus sa vorbeasca cu el. Cum pe heruvim il chema azael (adica mai tirziu avea sa fie un inger decazut), evei nu i-a luat mult sa-l convinga sa-i dea niste fructe zemoase din gradina domnului pe care pina mai ieri o locuise impreuna cu barbatul ei. Inmuiat (sau, mai curind, intarit) de farmecul si goliciunea evei, azael le-a spus celor doi ce trebuie sa faca de-acum incolo. Inapoi in paradis nu se mai puteau intoarce, asta era clar. Dar n-aveau sa moara de foame. "Vedeti voi", le-a spus el, "nu sinteti singurii oameni de pe pamint", la care adam si eva au avut un soc, caci ei asa credeau. "Nu, mai exista si altii ca voi. De altfel, in scurt timp, pe-aici va trece o caravana si va sfatuiesc sa plecati cu ea. In timp o sa va faceti un rost si o sa aveti casa voastra si copii pe linga ea, rodul iubirii voastre. O sa fie bine", a concluzionat heruvimul ca sa-i incurajeze, iar spusele lui au avut efectul scontat, ba mai mult, se pare ca eva a vrut sa-si arate recunostinta si in alt fel, fara ca adam sa stie ceva despre asta.

Pribegia, abilitatea de a calatori in timp

N-a trecut mult timp si profetia heruvimului s-a adeverit. Adam si eva, prin munca si sacrificiu, s-au asezat la casa lor si in scurt timp se nastea abel, care, cu pielea lui de culoare alb-rozalie si buclele aurii (adam si eva erau maslinii la ten si bruneti la par), parea fiul unui inger, arhanghel sau heruvim, ceea ce evident n-avea cum sa fie posibil. Apoi, nu dupa mult timp se nascu si cain, facindu-i inca o data fericiti pe ai lui parinti care fusesera binecuvintati cu asa odoruri reusite. Abel era atras de animale si-i placea sa le pastoreasca, pe cind lui cain ii placeau vegetalele si era foarte mindru de ogoarele sale manoase. Veni si ziua cind cei doi frati trebuiau sa aduca jertfa domnului pentru roadele muncii lor. Abel jertfi un miel, iar fumul de la carne urca drept, pina ce disparu sus in ceruri, semn ca domnul accepta sacrificiul si era multumit.

In schimb, fumul vegetalelor lui cain, "cultivate cu o dragoste cel putin la fel de mare, nu se duse prea departe, se risipi curind, abia inaltat de la pamint, ceea ce insemna ca domnul il respingea fara sa se uite la el". Contrariat, cain ii propuse lui abel un schimb de locuri, poate de vina era vreun curent de aer, dar si de data asta fumul lui cain refuza sa urce la cer. Timp de o saptamina intreaga repetara ceremonia si de fiecare data fumul inaltat de la carnea mieilor urca frumos la cer, in timp ce al lui cain se risipea in aer. Si tot de fiecare data cind acest lucru se intimpla, abel, in loc sa-si compatimeasca fratele, sa-i aline suferinta printr-o vorba buna, ridea de el si-l batjocorea, avind grija sa se preamareasca pe sine, "proclamindu-se, in fata uimirii si tulburarii lui cain, alesul lui dumnezeu".

Azi asa, miine asa, poimiine la fel, cain nu mai putu sa indure umilinta si intr-o zi isi ademeni fratele intr-o vale din apropiere si acolo il omori cu o falca de asin, pe care o ascunsese intr-un maracinis. Imediat dupa abominabila fapta, domnul isi facu aparitia, imbracat ca atunci cind ii alungase pe adam si eva din paradis, si anume, trei coroane suprapuse pe cap, o mantie din tesatura fina pe umeri si un sceptru in mina dreapta. Asa cum ii sta in fire, domnul il ia tare pe cain, dar acesta, spre deosebire de parintii lui slabi, nu se lasa cu una cu doua. Cei doi incep sa se acuze reciproc de moartea lui abel. "Corect, eu l-am omorit", spune cain, "dar tu ai fi putut sa ma opresti daca ai fi vrut. " "Nu te-am oprit pentru ca am vrut sa te incerc, cum la fel am vrut sa te incerc cind nu ti-am primit sacrificiul. " "Dar cine esti tu ca sa ma incerci?" , se otaraste cain la dumnezeu, "si cine te crezi sa nu-mi accepti jertfa pe care ti-am oferit-o cu cele mai bune intentii?" "Acesta e discurs de razvratit", replica minios domnul, "se prea poate", e de-acord cain, "dar hai sa fim seriosi, tu l-ai omorit, eu am fost bratul care a infaptuit sentinta, dar pe aceasta din urma tu ai dat-o, nimeni altcineva si acum ma pui pe mine sa platesc pentru asta."

Intr-un final, cei doi ajung la un compromis. Vor imparti responsabilitatea pentru moartea lui abel. Drept pedeapsa pentru moartea fratelui sau, cain va umbla pribeag si fugar prin lume, in schimb nimeni nu-i va putea face vreun rau, caci dumnezeu il va ocroti si-l va veghea oriunde s-ar afla. Dupa care domnul ii face un semn negru in frunte, semnatura deopotriva a pedepsei si a ocrotirii. In versiunea de fata, pribegie pentru cain inseamna abilitatea acestuia de a calatori in timp. Astfel, dupa un scurt popas in tinutul lui nod unde devine amantul prea frumoasei si nesatioasei regine lilith (careia ii daruieste si un copil), cain ajunge sa se intilneasca cu avraam, oprind in ultima clipa sacrificarea lui isaac (ingerul care trebuia sa opreasca macelul ajunge cu intirziere), viziteaza turnul babel, cuprins deja de haos, este martorul distrugerii cetatilor sodoma si gomora, unde din nou dumnezeu alege sa sacrifice si nevinovatii copii, captivi intre zidurile acestora, asista la intoarcerea lui moise de pe muntele sinai si la distrugerea vitelului de aur, la decimarea populatiei din cetatea madian care indraznise "sa omoare treizeci si sase de soldati dintr-o armata numita israelita", dar si la distrugerea ierihonului, "ale carui ziduri au fost puse la pamint de sunetul trimbitelor facute din coarne de berbec".

In pribegiile sale temporale, cain se mai intilneste cu iov, cel mult incercat (din nou, eroul nostru nu pricepe de ce ar vrea dumnezeu sa-si umileasca supusul cel mai fidel numai ca sa cistige un pariu copilaresc pus cu satana), dar si cu Noe, caruia in timpul potopului cain va reusi sa-i omoare metodic familia, fapt care va duce la sinuciderea lui Noe, cu care se termina si acest scurt, amuzant, inventiv si iconoclast excurs biblic semnat Jose Saramago. Lectura placuta si nu uitati sa va rugati domnului pentru sufletul scriitorului. Amin!

Jose Saramago, Cain, colectia "Biblioteca Polirom. Seria de autor «Jose Saramago»", Editura Polirom, 2012