13 ianuarie cu ghinion

Acum patru ani, fix pe vremea aceasta, pe obrazul Republicii Moldova ieşea la iveală un neg. După anii petrecuţi în umbră, muşcându-i de spate pe toţi cei care îi stăteau în cale şi ascunzându-se apoi la loc în catacombele sale, oligarhul Plahotniuc – căci despre el este vorba – a decis că a sosit timpul ca să urce şi el pe scenă, în lumina reflectoarelor.

Pe 13 ianuarie 2016 o majoritate parlamentară încropită din deputaţii partidului său aşa-zis „democrat”, deputaţii socialişti ai lui Dodon şi o mână de alţi câţiva deputaţi transfugi îl propun pe Vladimir Plahotniuc pentru funcţia de prim-ministru. Nicolae Timofti, preşedintele din acel moment al Republicii Moldova, îşi asumă riscul de a i se opune celui mai periculos, influent şi de temut om din acel moment şi respinge ferm candidatura care ar fi transformat Republica Moldova într-un imens platou de filmare pentru continuarea filmărilor despre Carlos Şacalul motivându-şi refuzul prin faptul că „există suspiciuni rezonabile că domnul Vladimir Plahotniuc nu întruneşte criteriile de integritate necesare”. Fiind pus pentru prima dată în situaţia de a-i fi refuzată o solicitare, Plahotniuc se panichează şi se umileşte în faţa Preşedintelui Timofti trimiţându-i o scrisoare publică în care îl roagă să îl creadă că suspiciunile de corupţie care planează asupra sa erau „neîntemeiate”. În paralel, conform ziariştilor de la Chişinău, Plahotniuc declanşează şi o operaţiune tipic mafiotă de a-i speria pe membrii familiei Preşedintelui Timofti, însă acesta din urmă, cu sprijinul celor mai influenţi ambasadori din ţările UE şi SUA, se menţine pe poziţii şi nu cedează. Între timp oamenii se adunau în centrul Chişinăului pentru a apăra decizia Preşedintelui, iar Plahotniuc, fricos, face un pas înapoi şi renunţă la visul său de a deveni Premier, delegându-l pentru această funcţie pe Pavel Filip, un membru docil al partidului său, model aplicat apoi şi la noi, în România, de Liviu Dragnea cu tripleta Grindeanu/ Tudose/ Dăncilă.

În perioada următoare de timp Plahotniuc revine la modul său de a acţiona la adăpostul întunericului şi, după ce s-a asigurat că se bazează pe Guvernul „său”, a trecut la ocuparea următoarei poziţii esenţiale în Stat. La sfârşitul lui 2016, prin sprijinul total al oligarhului, socialistul Igor Dodon devine Preşedintele Republicii Moldova (în detrimentul lui Maia Sandu), iar la brelocul lui Plahotniuc atârna acum şi cheia de la Preşedinţie. Din acel moment şi până în iunie 2019, Republica Moldova s-a adâncit zi de zi într-o stare de captivitate totală, corupţia crescând şi înăbuşind orice perspectivă de dezvoltare sănătoasă a unei societăţi care, nu cu mult timp înainte, era dată drept exemplu tuturor ţărilor din Parteneriatul Estic pentru implementarea bunelor practici de guvernare.

Încetul cu încetul oligarhul de peste Prut a dat uitării eşecul de a fi ajuns premier şi a început chiar să iasă la lumină şi să se afişeze cu bunii săi prieteni săi politici de peste hotare, Erdogan, Victor Viorel Ponta şi Liviu Dragnea. Între timp, ca să înţeleagă mai bine lumea de acasă cine este Jupânul, Plahotniuc mai strecura presei de la Chişinău şi imagini de la chefuri alături de colegii săi de partid, hăuind în cor panseuri filosofice pe ritm de manele: „am să beau, să beau, să beau, până face mâţa miau/ şi cocoşul cucurigu, că la noi e tot câştigul!”.

Dacă viaţa nu ar fi fost imprevizibilă (ca o cutie de bomboane de ciocolată, cum zicea Forrest Gump), toate ar fi mers perfect. Doar că vara lui 2019 a fost una cu ghinion pentru Plahotniuc (bine, şi pentru Liviu Dragnea, dar nu despre el este vorba aici), iar rezultatele alegerilor parlamentare de peste Prut i-au stricat feng-shui-ul oligarhului, Republica Moldova fiind condusă de un nou guvern în fruntea căruia fusese numită premier nimeni alta decât intransigenta pro-europeană Maia Sandu, cea pe care Plahotniuc o împiedicase să devină Preşedinte cu doar trei ani înainte. Aşa că, o fi fiind fuga ruşinoasă, dar pentru oligarh s-a dovedit sănătoasă, acesta fugind ca un laş din Republica Moldova taman pe plajele din Miami, acolo unde credea că va sta puţin să îşi regrupeze forţele pentru a putea reveni din nou la butoane la Chişinău. Doar că între timp dosarele penale pe numele lui Plahotniuc au început – ghinion! – să se înmulţească, el fiind cercetat penal în Republica Moldova, Rusia şi România pentru spălare de bani în proporţii deosebit de mari, pentru suspectarea de a fi implicat într-o tentativă de omor şi crearea unui grup infracţional organizat, pentru trafic de droguri în cantităţi deosebit de mari, dar şi pentru şantaj şi înşelăciune. Colac peste pupăză, în luna octombrie a anului trecut, autorităţile din Republica Moldova i-au pus sechestru pe bunuri şi, mai mult decât atât, i-a fost emis şi un mandat de arestare, acesta fiind dat acum în urmărire internaţională şi interstatală.

Ultima bomboană (din cutia lui Forrest Gump) i-a fost servită lui Plahotniuc pe 13 ianuarie 2020, la fix patru ani de la ziua în care se visa Premier al Republicii Moldova: Departamentul de Stat al SUA a emis un comunicat oficial foarte dur, anunţând prin chiar persoana secretarului de Stat Mike Pompeo că „Vladimir Plahotniuc, soţia sa şi cei doi copii ai lor au fost desemnaţi drept persoane implicate în acte semnificative de corupţie, aplicându-li-se interdicţia de a mai intra în SUA.”. Curios sau nu, anul trecut Departamentul de Stat al SUA îi aplicase aceeaşi sancţiune lui Liviu Dragnea şi copiilor acestuia, tot pentru implicare în acte de corupţie.

Chiar, mai ştie cineva ce face acum Liviu Dragnea? Întreb şi eu aici, pentru un prieten.

Radu Popescu a fost consultant politic în Republica Moldova