31 de grade Celsius la Iași. Suntem din nou sub cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină

joi, 02 iunie 2022, 16:26
1 MIN
 31 de grade Celsius la Iași. Suntem din nou sub cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină

Meteorologii au emis joi o avertizare Cod galben pentru intervalul orar 12.00 – 23.00, în 28 de județe din țară. Cantitățile de apă vor depăși pe 30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Potrivit accuweather, la Iași se vor înregistra 31 de grade Celsius.

Avertizarea Cod galben vizează județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Covasna, Vrancea, Tulcea, Constanța, Bacău, Neamț, Iași, Botoșani și Suceava.

Joi, între orele 12.00 – 23.00, în zonele montane, local în Moldova, Transilvania, Maramureș, sudul Banatului și în zona continentală a Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Astfel de manifestări vor fi pe arii restrânse și în restul țării.

Comentarii