43 de ieşeni au rămas fără permis din cauza vitezei şi alcoolului

marți, 07 septembrie 2021, 01:50
1 MIN
 43 de ieşeni au rămas fără permis din cauza vitezei şi alcoolului

Poliţiştii Serviciului Rutier Iaşi au sancţionat drastic, la finalul săptămânii trecute, fiecare abatere de la Codul Rutier a participanţilor la trafic. Acţiunea amplă organizată de oamenii legii în perioada 3-5 septembrie a dus la reţinerea a 43 de permise de conducere şi la aplicarea de sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală foarte mare. 

Peste 250 de ieşeni au fost amendaţi de către poliţişti, iar pentru plata acestor sancţiuni şoferii vor fi nevoiţi să scoată din buzunare suma de aproape 116.500 de lei. Bilanţul făcut la finalul seriei de acţiuni desfăşurate de poliţiştii rutieri au scos la suprafaţă sute de încălcări ale legii: 87 de şoferi au fost sancţionaţi pentru nerespectarea regimului de viteză, zece pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea şi trei pentru consumul de băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

Alte 153 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru alte abateri. Cei 43 de şoferi rămaşi pietoni în perioada următoare au fost sancţionaţi cu această măsură legală pentru nerespectarea regimului legal de viteză, consumul de alcool şi depăşirea neregulamentară. Pe lângă permisele reţinute, poliţiştii au mai retras şase certificate de înmatriculare şi au constatat două infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Comentarii