De Business

Punem punctul pe știi

A fost lansată în licitaţie achiziţia prin PNRR a 16 locomotive electrice noi pentru trenuri de lung parcurs din România

luni, 19 septembrie 2022, 19:47
1 MIN
 A fost lansată în licitaţie achiziţia prin PNRR a 16 locomotive electrice noi pentru trenuri de lung parcurs din România

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunţă, luni, că a transmis în SICAP anunţul de participare aferent proiectului de investiţii “Achiziţia de 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS, capabile să tracteze până la 16 vagoane de călători”, cu o valoare estimată de 400 milioane de lei (fără TVA).

ARF transmite, luni, că, prin achiziţia acestor locomotive, călătorii vor avea un nivel de siguranţă şi confort la standarde europene.

Cele 16 locomotive electrice, care vor asigura legătura directă între marile oraşe ale României, trebuie să asigure:

– viteze de circulaţie de până la 200 km/h;

– standarde tehnice europene de interoperabilitate;

– fiabilitate şi costuri reduse de operare;

– diminuarea poluării;

– valorificarea investiţiilor de modernizare derulate pe întreaga reţea feroviară TEN-T de pe teritoriul României;

– susţinerea programului de trecere la sistemul de comandă – control al trenurilor bazate pe standardul european ERTMS / ETCS.

”Reamintim că finanţarea proiectului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, „Componenta 4 – Transport durabil” şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii”, a mai transmis ARF. 

Valoarea estimată a proiectului este 400 de milioane de lei.

Comentarii