A murit Milan Kundera. Celebrul scriitor ceh avea 94 de ani

miercuri, 12 iulie 2023, 13:31
4 MIN
 A murit Milan Kundera. Celebrul scriitor ceh avea 94 de ani

Scriitorul de origine cehă Milan Kundera, cunoscut pentru romanul ''Insuportabila uşurătate a fiinţei'', a murit la 94 de ani, a anunţat pe 12 iulie 2023 postul de televiziune public din Republica Cehă, citat de Reuters.

Fiu al muzicologului Ludvik Kundera (1891-1971), Milan Kundera s-a născut la Brno la 1 aprilie 1929. În 1948, a absolvit gimnaziul din Brno. A scris primele sale poezii în timpul anilor de liceu. După cel de-al Doilea Război Mondial, a lucrat ca muzician de jazz înainte de a studiat muzica, filmul şi literatura la Universitatea din Praga.

După ce a absolvit, în 1952, Kundera a urmat o carieră universitară la Facultatea de film din cadrul Academiei de Arte Plastice din Praga, predând literatura mondială. În această perioadă, a publicat poezii, eseuri şi piese de teatru în revistele literare "Literarni Noviny" şi "Listy", reviste din ţara sa natală, dar şi în numeroase reviste din străinătate, potrivit site-ului dedicat scriitorului, www.kundera.de, realizat de Stephan Müller.

Kundera s-a alăturat Partidului Comunist în 1948, la fel ca mulţi alţi intelectuali cehi la acel moment. În 1950, a fost expulzat din partid din cauza "tendinţelor individualiste", potrivit site-ului www.imdb.com. S-a alăturat Partidului Comunist încă o dată şi a rămas membru între 1956-1970, apoi a părăsit partidul şi a devenit disident, menţionează www.nytimes.com.

În 1952, a absolvit Facultatea de Film (FAMU) din Praga, unde a rămas ca asistent (specialitatea literatură universală), devenind apoi docent. Profesor la Institutul de Artă Cinematografică din Praga, i-a avut ca studenţi pe promotorii "noului val" al cinematografiei cehe, între care se afla şi celebrul Milos Forman.

În 1953, a publicat prima sa carte de poezii, devenind cunoscut datorită colecţiilor adunate în trei volume, "Ridicole iubiri", scrise şi publicate între 1958 şi 1968. Kundera a devenit în scurt timp un scriitor de renume internaţional, tradus în toate limbile importante ale lumii.

Primul său roman, "Gluma", scris în 1967, avea ca subiect stalinismul. După invazia sovietică din primăvara lui 1968, cărţile sale au fost interzise şi scoase din toate bibliotecile publice din ţara natală, până la căderea guvernului în timpul Revoluţiei de Catifea din 1989, potrivit www.goodreads.com. În 1970, ca semnatar al "Manifestului celor 2.000 de cuvinte", Milan Kundera ş-a pierdut şi postul de profesor.

Cel de-al doilea roman, "Viaţa e în altă parte", a fost publicat la Paris, în 1973. În 1975, s-a stabilit în Franţa, unde a devenit profesor-invitat la Universitatea din Rennes. În 1979, i-a fost retrasă cetăţenia cehoslovacă, iar în 1981 a devenit cetăţean francez.

În 1986, Kundera a publicat prima lucrare scrisă în franceză, eseul "L'Art du Roman", iar în 1988, a publicat primul său roman scris în limba franceză, "L'Immortalité".

La Paris, scriitorul a adoptat o poziţie apolitică, fiind rareori văzut în public. A continuat să fie un romancier productiv, reluând şi reformând ideile filosofice şi politice existenţiale care l-au preocupat. Romanul său clasic, "L'insoutenable légereté de l'etre", ce a trezit interesul la scară largă la începutul anilor 1980, potrivit www.nytimes.com, a devenit unul din romanele sale cele mai celebre, scris la origine în cehă, ce nu a fost publicat la Praga decât în toamna lui 2006, la peste 20 de ani de la prima sa apariţie în franceză.

Prozator şi eseist de mare forţă, Milan Kundera a scris, atât în limba cehă cât şi în franceză, romane, eseuri şi piese de teatru. Romanele publicate de scriitor includ şi volumele "La lenteur" (1994), "L'Identité" (1998), "La Ignorancia" (2000), "Une rencontre" (2009), "La fete de l'insignifiance" (2014). Lucrările sale sunt influenţate de personalităţi precum Robert Musil, Friedrich Nietzsche, Giovanni Boccaccio, Franz Kafka.

Printre romanele sale, traduse şi apărute şi la noi în ţară, se numără: "Lentoarea" (1994), "Nemurirea" (1990), "Identitatea" (1998), "Ignoranţa" (2000).

Între premiile cu care a fost distins, se află: Premiul de stat al CSSR (1964), Premiul Uniunii Scriitorilor Cehi (1968), "Prix Medicis Etranger" (Franţa, 1973, pentru "Viaţa e în altă parte"), premiul criticii italiene "Premio Letterario Mondello" (1978, pentru "Partidul de adio"), Premiul criticilor de la Académie Francaise pentru cartea sa "Arta romanului'' (1978), Premiul Austriei pentru literatura europeană (1987), Cavaler al ''Légion Étrangere'' (1990, Franţa), Premiul Herder-Preis al Universităţii din Viena (2000), marele Premiu pentru literatură al Academiei Franceze (2001), Premiul naţional ceh pentru literatură (2007), "Ovid Prize" (2011).

La 28 noiembrie 2019, ambasadorul Republicii Cehe în Franţa, în numele ţării sale, i-a redat cetăţenia cehă.

Scriitorul şi eseistul Milan Kundera a fost căsătorit cu Vera Hrabankova. AGERPRES

 

Comentarii