Studii clinice recente au arătat că un medicament pentru tensiunea arterială utilizat în mod obișnuit, cunoscut sub numele de spironolactonă, ar putea fi un tratament eficient pentru reducerea scurgerilor de proteine în urină.

Cu toate acestea, în ciuda efectului său pozitiv, medicamentul poate avea efecte secundare adverse, provocând probleme la pacienți, inclusiv niveluri ridicate de potasiu în sânge (hiperkaliemie), ceea ce îi face pe medici să fie reticenți în utilizarea sa.

Un studiu internațional recent, condus de cercetători de la Bristol Medical School a urmărit să înțeleagă cum previne spironolactona deteriorarea rinichilor.

Echipa a descoperit că medicamentul are un efect protector prin faptul că ajută la conservarea stratului de glicocalix, (învelișul glucidic al celulelor) de pe suprafața vaselor de sânge din rinichi.

Utilizarea unor noi terapii alternative pentru a încetini degradarea stratului de glicocalix în diabet i-ar putea ajuta acum să recreeze același efect, dar fără efecte secundare adverse.

Pentru a realiza acest studiu, echipa a folosit probe de biopsie renală provenind de la pacienți, cu scopul de a dezvolta o metodă nouă de măsurare a modificărilor de profunzime a glicocalixului și pentru a confirma că diabetul deteriorează stratul endotelial de glicocalix, iar spironolactona previne această deteriorare.

Rezultatele au arătat că spironolactona reduce activitatea unui grup de enzime, cunoscute sub numele de metaloproteinaze matriciale (MMP), ajutând la conservarea stratului de glicocalix gelatinos de pe suprafața vaselor de sânge din rinichi, prevenind progresia bolii.

„Acest studiu este foarte interesant pentru noi, deoarece confirmă faptul că blocarea receptorilor mineralocorticoizi cu ajutorul spironolactonei conservă funcția renală prin acțiunea asupra glicocalixului”, a declarat dr. Matthew Butler, coautor principal al studiului, consultant și cercetător clinic MRC la Universitatea din Bristol.

Potrivit acestuia, următorii pași vor include o analiză pentru reproiectarea medicamentelor care vizează enzimele metaloproteinaze matriciale pentru a vedea dacă acestea ar putea fi benefice la pacienții cu afecțiuni renale și pentru a evita efectele secundare supărătoare asociate cu blocantele receptorilor mineralocorticoizi.

„Dacă observăm același nivel de protecție folosind aceste medicamente mai specifice, atunci pacienții vor avea beneficii semnificative, evitând în același timp riscurile asociate cu niveluri ridicate de potasiu în sânge”, a explicat dr. Matthew Butler.