Acuze de presiuni la alegerile care au loc astăzi pentru funcţia de rector a UAIC Iaşi

marți, 12 martie 2024, 12:15
3 MIN
 Acuze de presiuni la alegerile care au loc astăzi pentru funcţia de rector a UAIC Iaşi

Acuze de presiuni la alegerile care au loc astăzi pentru funcţia de rector a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC). Pagina oficială de Facebook pe care comunică reprezentanţii studenţilor UAIC  în structurile de conducere (Consilii de Facultate, Senat şi Consiliu de Administraţie), spun că studenţii cu drept de vot sunt aduşi la urne cu diferite presiuni.

„A aduce, rând pe rând, studenţi reprezentanţi să voteze, punând presiune direct sau indirect pe aceştia, transformând în cele din urmă spaţiul universitar într-o paradă, nu este decât înjositor, mai ales, când tu, la rândul tău reprezinţi interesele studenţilor”, au precizat studenţii.

Redăm, în continuare, mesajul acestora.

“Dragi studenţi reprezentanţi, Greutatea pe care o purtaţi pe umeri, în parcursul reprezentării studenţeşti este una atât de mare, încât o veţi realiza doar cu trecerea anilor.

Perioadele de „campanie” a alegerilor din universitate, cu precădere ale celor pentru funcţia de rector, sunt perioade dificile în care unii colegi implicaţi în mişcarea de reprezentare vor dovedi doar faptul că le lipsesc înţelepciunea demnă de mediul universitar pe care, direct sau indirect, fiecare dintre noi îl reprezintă. Aceste perioade trebuie fructificate astfel încât să obţinem maximul pentru studenţii pe care îi reprezentăm, indiferent de rezultatele votului, nu este o perioadă a afirmării personale sau a obţinerii de avantaje personale.

Cititi si: Alegeri la "Al.I.Cuza" – Astăzi este ziua cea mare: şase candidaţi luptă pentru fotoliul de rector

Munca pe care am făcut-o şi pe care fiecare dintre dumneavoastră o duce mai departe generaţie de generaţie, este una care se construieşte greu şi este extrem de fragilă. Nu putem resimţi decât indignare când vedem modul în care, persoane în care şi-au pus încrederea colegii noştri studenţi, decid să facă acţiuni care nu vor fi niciodată demne de un mediu universitar care ne înconjoară.

A aduce, rând pe rând, studenţi reprezentanţi să voteze, punând presiune direct sau indirect pe aceştia, transformând în cele din urmă spaţiul universitar într-o paradă, nu este decât înjositor, mai ales, când tu, la rândul tău reprezinţi interesele studenţilor.

Dragi studenţi reprezentanţi, votul pe care îl oferiţi astăzi este un vot al vostru, al conştiinţei voastre, luând în calcul toate dorinţele pe care colegii noştri le-au pus, individual, pe umerii voştri în momentul în care v-au votat. Orice telefon pe care îl primiţi de la alţi colegi reprezentanţi, în care sunteţi îndrumaţi spre locul în care puneţi ştampila pe buletinul de vot, orice coleg care aşteaptă să vă abordeze la intrarea în universitate, nu sunt decât acţiuni lipsite de orice etică universitară, şi vă fac doar să vedeţi focul mocnit prin care universitatea noastră, ne cere ajutorul.

Puteţi sesiza prin intermediul unui mesaj pe pagină orice situaţie care se abate de la metodologii, regulamente şi etica universitară, urmând, a vă promite, că vom face toţi paşii necesari ca cei care au greşit să nu îşi mai poată însuşi un rol de reprezentant al studenţilor, într-o goană după interese personale. Toate sesizările voastre vor fi păstrate sub anonimat, pentru că, într-o universitate în care libera exprimare ar trebui să fie la ea acasă, nu ar trebui să vă fie frică să vă spuneţi părerea şi adevărul pe care l-aţi trăit. Mediul academic nu trebuie să fie o fugă după interese personale ale studenţilor reprezentanţi şi nici după autografe”, se arată pe pagina Reprezentanţii Studenţilor UAIC.

 

Comentarii