Al cui este meritul pentru Pasajul Mogoșoaia, disputat de Drulă și Bode

sâmbătă, 02 octombrie 2021, 11:07
1 MIN
 Al cui este meritul pentru Pasajul Mogoșoaia, disputat de Drulă și Bode

Într-un an modest pentru marile proiecte de infrastructură, USRPLUS și PNL își dispută deschiderea pasajului Mogoșoaia de pe Centura București. Pasajul Mogoșoaia a fost inaugurat de premierul Câțu și fostul ministru al Transporturilor Lucian Bode.

Pasajul Mogoșoaia a fost inaugurat de premierul Câțu și fostul ministru al Transporturilor Lucian Bode. USRPLUS a susținut că tăierea panglicii i-a fost furată lui Cătălin Drulă.

„În claxoane de protest, Florin Cîțu a inaugurat astăzi pasajul Mogoșoaia.  Pasajul Mogoșoaia a fost inaugurat cu 6 luni înainte de termen, ca urmare a discuțiilor fostului ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, cu Compania de Drumuri și constructorul austriac”, a scris deputatul USRPLUS Ionuț Moșteanu.

Contractul pentru „Proiectatea și execuția la Pasajul Mogoșoaia” a fost semnat în 23 octombrie 2018.

Firma Strabag a fost desemnată câștigătoarea licitației și avea la dispoziție 6 luni să proiecteze și alte 24 să execute pasajul rutier suprateran lung de 800 de metri.

Garanția lucrărilor este de 10 ani. Investiția este de aproape 32,3 milioane de lei (fără TVA).

Strabag nu a putut să se ocupe de proiect deoarece autoritățile nu au obținut toate avizele. Problematic a fost cel de mediu, dar și alte două avize de la furnizorii de utilități. Deși controla toate instituțiile (plus primăria Capitalei) între octombrie 2018 și octombrie 2019, PSD nu a deblocat proiectul.

Citeşte mai mult pe newsweek.ro

Comentarii