Ameninţare cu bombă la bordul unei aeronave care a decolat de la Istanbul spre Dusseldorf

luni, 17 iulie 2023, 18:12
1 MIN
 Ameninţare cu bombă la bordul unei aeronave care a decolat de la Istanbul spre Dusseldorf

O aeronavă care a decolat de la Istanbul spre Dusseldorf a aterizat, luni, pe Aeroportul Internaţional Otopeni, după ce a fost primită o ameninţare privind amplasarea unui dispozitiv exploziv la bordul acesteia. Echipa pirotehnică a SRI face verificări.

Potrivit unor surse, turnul de control al Aeroportului Internaţional Otopeni a fost informat de pilotul unei aeronave care a decolat de la Istanbul spre Dusseldorf că la aeroportul din Istanbul o persoană a anunţat că la bordul aeronavei se află un dispozitiv exploziv.

Ca urmare, s-a aprobat aterizarea de urgenţă a aeronavei pe Aeroportul Otopeni, pentru verificări. Avionul a aterizat în siguranţă. Reprezentanţii Serviciului Român de Informaţii au transmis că echipa pirotehnica a SRI desfăşoară procedurile specifice: pasagerii sunt debarcaţi, controlaţi, duşi într-o zona sigură, urmează controlul pirotehnic al tuturor bagajelor. Apoi, pirotehnicienii vor controla şi aeronava.

Comentarii