Aproape 700 de cartuşe au fost găsite pe strada Theodor Palade din Iaşi (FOTO)

marți, 23 mai 2023, 18:24
1 MIN
 Aproape 700 de cartuşe au fost găsite pe strada Theodor Palade din Iaşi (FOTO)

În urma asanării de pe strada Theodor Palade din municipiul Iaşi au fost ridicate în vederea distrugerii 682 de cartuşe, de calibru 7, 92 mm.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, pirotehniştii militari ieşeni reamintesc cetăţenilor faptul că în cazul descoperirii muniţiilor sau elementelor de muniţie, trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic pentru apeluri de urgenţă "112" , semnalând descoperirea acestora, să nu le atingă şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajului pirotehnic.

De asemenea, respectând următoarele reguli de prevenire evitaţi producerea accidentelor, vătămarea corporală gravă, sau decesul:

  • nu atingeţi, nu loviţi şi nu mişcaţi muniţia descoperită;
  • nu introduceţi în foc muniţiile şi nu faceţi foc în apropierea lor;
  • nu aruncaţi la fier vechi şi nu predaţi la societăţile colectoare muniţiile descoperite;
  • nu introduceţi în clădiri, încăperi sau locuinţe muniţii neexplodate;
  • nu topiţi elementele metalice de muniţii;
  • nu tăiaţi muniţiile cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
  • nu folosiţi muniţiile pentru improvizarea diferitelor unelte;
  • nu utilizaţi pulberile şi explozivii proveniţi din muniţii în scopuri artizanale;
  • nu demontaţi de la muniţii focoasele sau a alte elemente componente.

Comentarii