Arheologia spaţiului urban

În evoluţia unei aşezări cu renume determinantă este viziunea. Babilonul se configurează pe contrastul puternic dintre nesfârşita orizontalitate a locului şi verticala turnului până la cer. Aceasta este viziunea civilizaţiei occidentale despre oraş împlinită în expresia ei ultimă în Statele Unite ale Americii. De cele mai multe ori, în oraşele cu istorie, viziunile succesive se conjugă, se potenţiază, sfârşind prin a impune o imagine de forţă.

Iaşul este o asemenea poveste, o împletire rafinată a cinci viziuni voievodale. Dar ce este, totuşi, o viziune? Este specia imagistică născută în lupta euforică dintre lumea ideilor culturale, a aspiraţiilor înalte, icoane ale timpurilor trecute şi lumea pragmatismului, a determinărilor ineluctabile ale fiecărui loc de existenţă.

Prima viziune a Iaşului trebuie să fi fost a voievodului necunoscut care, mai înainte de întemeierea Moldovei, a reînsufleţit magia spaţiului identificat de cine ştie ce comunitate preistorică, între colinele cu păduri dese de fag şi între văile îmbibate de apă, orientat spre răsărit. Această intuiţie a locului a intrat în istorie atunci când Alexandru cel Bun a construit curtea domnească ale cărei urme zac astăzi ascunse într-un inestetic şantier provizoriu. Iaşul devenise deja important popas negustoresc pe marele drum comercial al Constantinopolului. Profilul comercial i-a determinat structura cosmopolită cu mulţime de etnii stabilite în oraş între ele, cele mai puternice fiind armenii şi evreii. Astăzi Iaşul este la capătul unui fundac al Europei şi este lipsit tocmai de raţiunea dezvoltării lui medievale, accesibilitatea spre zonele active economic.

Evoluţia spaţiului urban în spirit larg, deschis, a transformat târgul de vămuire a negustorilor în cel mai important oraş al Moldovei istorice. Este motivul întemeiat pentru care voievodul Alexandru Lăpuşneanu a stabilit capitala permanentă a ţării la Iaşi: oraşul colinelor de la intersecţia drumurilor comerciale europene, situat în centrul geometric al statului, ce viziune spectaculoasă! Este o viziune îmbogăţită cu mari gesturi ctitoriceşti de Vasile Lupu voievodul autoconsiderat urmaş al împăraţilor bizantini. În urma lui Iaşul capătă o strălucire rămasă în frânturi până astăzi. Izvoarele istorice povestesc despre fastul şi confortul curţii domneşti, de feredeul domnesc, baia turco-romană de astăzi aflată în aşteptarea izbăvitorului proiect de restaurare şi multe alte isprăvi, între ele mănăstirile Trei Ierarhi şi Golia. Pe acestea le putem admira şi astăzi, constrânse din toate părţile de năvala ieftină, magmatică a construcţiilor contemporane.

După ce Alexandru Ioan Cuza a sacrificat Iaşul pe altarul unirii şi a stabilit capitala principatelor unite la Bucureşti, urmează al cincilea şi ultimul mare vizionar al Iaşului, regele Carol I, o personalitate fără prea mult lipici la sufletul moldovenilor întrucât încă este considerat înlocuitorul fără dreptate al domnului unirii. Cu toate acestea primul rege al României a legat cu drum de fier Iaşul de Bucureşti şi a stins astfel tendinţele antiunioniste, a susţinut construirea Palatului Administrativ, actualul Palatal Culturii, Catedrala Mitropolitană şi Palatul Universităţii, toate cele trei edificii monumentale fiind cele mai mari din ţară la vremea lor.

Pe temeliile celor cinci vizionari s-a născut imaginea complexă a Iaşului istoric, considerată icoană a civilizaţiei urbane româneşti. Cu regret, cu nostalgie, cu tristeţe, trebuie să acceptăm că după treizeci de ani de comunism şi treizeci de ani de capitalism contemporan, icoana aceasta a fost spartă definitiv în cioburi. Este cu neputinţă să mai poată fi restaurată. Prin urmare ar fi momentul redesenării unei noi viziuni prin care să fie asigurate deschidere, valoare, viitor, sensibil racordate la cele moştenite distruse de incompetenţă, nepăsare sau chiar programatic. Pentru ca acest fenomen să se întâmple este nevoie de imaginaţie, talent şi efort comunitar.

Administraţia comunistă a avut totuşi un ţel, a sperat să schimbe radical lumea în spiritul egalitarismului. Urbanistic asta a însemnat blocul de locuinţe colective structurat în cartiere de locuinţe. Era simplu de pus în practică un asemenea proiect întrucât, prin lege, terenurile erau de facto în proprietatea statului. Pentru toate proiectele ei specifice administraţia şi-a creat instrumente adecvate pentru finalizarea lor. Pentru dezvoltare urbană fiecare judeţ dispunea de cel puţin un centru de proiectare cu atelier de urbanism capabil să întocmească repede, la comandă, planurile de sistematizare necesare politicilor de dezvoltare comunitare.

Desigur aceste politici au fost vârful de lance în negarea istoriei, a tradiţiei, a modului de viaţă înrădăcinat într-o cultură de continuitate. Procentul de locuinţe colective a covârşit, la un moment dat acest mod de viaţă. Ar fi fost de aşteptat ca prăbuşirea comunismului să însemne revenirea la normalitate. Nici vorbă, suntem martorii dezvoltării fără reguli, a unei expansiuni în haos şi nu mai sunt instrumente capabile s-o stopeze. E mare nevoie să ne redescoperim identitatea. La scară urbană asta înseamnă că Iaşul trebuie să redevină un model de dezvoltare urbană. Dar cum, cine, când?

Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de soluţii arhitecturale; a fost arhitect-şef al Iaşului