Armenia va organiza săptămâna viitoare un exerciţiu militar comun cu SUA

miercuri, 06 septembrie 2023, 18:41
2 MIN
 Armenia va organiza săptămâna viitoare un exerciţiu militar comun cu SUA

Armenia a anunţat miercuri că va găzdui săptămâna viitoare un exerciţiu militar comun cu Statele Unite, un demers care ar putea irita Rusia.

Ministerul armean al Apărării a declarat că scopul exerciţiului "Eagle Partner 2023", care va avea loc în perioada 11-20 septembrie, este de a-şi pregăti forţele pentru a participa la misiuni internaţionale de menţinere a păcii. Ministerul nu a precizat cât de mult personal american şi armean va fi implicat în acest exerciţiu.

Rusia are o bază militară în Armenia şi se consideră puterea predominantă în regiunea Caucazului de Sud, care până în 1991 a făcut parte din Uniunea Sovietică. Moscova are o forţă de menţinere a păcii în regiune pentru a susţine un acord ce a pus capăt unui război între Armenia şi Azerbaidjan în 2020, al doilea pe care aceste două ţări vecine l-au purtat de la prăbuşirea Uniunii Sovietice.

Prim-ministrul armean Nikol Paşinian a declarat într-un interviu acordat în weekend unui ziar italian că Rusia nu a reuşit să protejeze Armenia împotriva a ceea ce el a numit agresiune continuă din partea Azerbaidjanului. El a sugerat că războiul Rusiei din Ucraina a făcut ca Moscova să nu mai fie în măsură să satisfacă toate nevoile de securitate ale Armeniei.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marţi reporterilor că nu este de acord cu remarcile lui Paşinian. "Rusia este o parte absolut integrantă a acestei regiuni", a spus el.

Comentarii