Armistiţiu ca să ce?

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a trimis marţi o scrisoare partidelor parlamentare prin care le-a propus un armistiţiu politic pentru următoarele luni. Câte luni? În presă s-a vorbit de trei, în epistolă nu se face nicio menţiune. De ce e nevoie de un armistiţiu politic? Să ascultăm precizările premierului desemnat… Numai că Nicolae Ciucă n-a vorbit deloc marţi, nici despre scrisoare, nici despre ce aşteptări are, nici cum i-a venit ideea unui armistiţiu. Pretenţiile premierului propus au fost prezentate de premierul demis, Florin Cîţu, în calitate de lider al PNL. Câtă credibilitate are demersul unui general care se ascunde de opinia publică după izmenele unui politician? Dacă armistiţiul ar fi fost soluţia propusă în mod real de Ciucă, nu o hârtie semnată la comanda partidului, cu siguranţă ar fi ridicat „baioneta” şi şi-ar fi apărat public ideea. Nu a făcut-o pentru că a înţeles formalismul politicianist al propunerii, în fapt, i s-a părut subţire povestea armistiţiului. Avem deja primele indicii cum ar arăta un guvern condus de Ciucă: o marionetă depersonalizată care răspunde la comenzile baronilor din Modrogan.

Pe fond, propunerea de „încetare a focului” e lipsită de orice argument coerent. O înşiruire pe scurt a problemelor cu care se confruntă ţara (de fapt, două mari şi late – criza sanitară şi creşterea preţurilor), urmată de un apel la conştiinţa şi patriotismul opoziţiei. Nu e clar cum un armistiţiu ar rezolva cele două probleme. De ce un premier „plin” Ciucă, aflat sub bocancul lui Cîţu, ar avea soluţii mai bune la criză decât Cîţu însuşi? Sigur, un prim-ministru învestit de Parlament ar putea emite ordonanţe de urgenţă, dar care ar fi acele acte normative care în momentul de faţă nu pot fi „rezolvate” prin hotărâri de guvern? Să nu uităm că Executivul şi-a păstrat această prerogativă, dovadă restricţiile adoptate în ultima săptămână.

Dacă Guvernul Ciucă ar fi avut nevoie de un cadru legislativ mai generos pentru impunerea unor decizii în vreme de criză, acestea ar fi trebuit transpuse în textul armistiţiului. „Votaţi Cabinetul Ciucă şi acordaţi-i sprijin parlamentar timp de n luni pentru a stopa evoluţia pandemiei prin măsurile a, b, c etc. şi a potoli creşterea preţurilor prin ordonanţele de urgenţă x, y, z etc.” Dispune PNL de aceste soluţii, dar nu le poate adopta pentru că nu are un guvern „plin”? Fireşte că nu, altfel ar fi găsit formule punctuale de negociere cu opoziţia. De fapt, tocmai lipsa soluţiilor îi forţează pe liberali să caute o susţinere transpartinică prin care să dilueze costul electoral al incompetenţei. Cu precizarea că PNL vrea să împartă pagubele de imagine cauzate de suprapunerea a trei crize, fără să împartă beneficiile aduse de controlul guvernării. Altfel, să observăm şi tonul belicos pe care a prezentat Cîţu textul invitaţiei la pace. Dacă opoziţia nu acceptă condiţiile lui Ciucă dă dovadă de imaturitate şi iresponsabilitate, a atras atenţia liderul PNL. Un fel de „cine nu semnează mă-sa-i c…”

Propunerea unui armistiţiu este un semn de disperare din partea PNL. Un indiciu în plus că Iohannis şi Cîţu au aruncat ţara într-o criză politică fără să aibă un plan B, că baronii liberali joacă de două luni la cacealma, improvizează soluţii ca să câştige timp şi să se agaţe de putere. Şi numai pentru acest primitivism dovedit în materie de strategie politică, PNL (cu actuala conducere) merită ani grei de opoziţie.