Asistentul vocal Alexa i-a sugerat unei fetițe de 10 ani să bage o monedă în priză. Amazon ia noi măsuri de protecție

marți, 28 decembrie 2021, 20:58
2 MIN
 Asistentul vocal Alexa i-a sugerat unei fetițe de 10 ani să bage o monedă în priză. Amazon ia noi măsuri de protecție

Amazon și-a actualizat asistentul vocal Alexa după ce a „provocat” o fetiță de 10 ani să atingă cu o monedă ștecherul pe jumătate introdus în priză, scrie BBC.

Sugestia a venit după ce fata i-a cerut Alexei o „provocare de făcut”. 

„Conectează un încărcător de telefon cam jumătate într-o priză de perete, apoi atinge cu un bănuț partea metalică”, a spus difuzorul inteligent.

Amazon a transmis că a remediat eroarea de îndată ce compania a luat cunoștință de aceasta.

Mama fetei, Kristin Livdahl, a descris incidentul pe Twitter.

„Făceam niște provocări fizice, cum ar fi să ne întindem pe spate și să ne întoarcem ținând un pantof pe picior, exerciții de la un profesor de educație fizică de pe YouTube. Ea a vrut o altă provocare”, a spus aceasta. Atunci, fetița de 10 ani i-a cerut Alexei care i-a sugerat să participe la provocarea pe care a „găsit-o pe web”.

Activitatea periculoasă, cunoscută sub numele de „provocarea penny”, a început să circule pe TikTok și pe alte rețele sociale în urmă cu aproximativ un an.

Mama fetiței spune că a intervenit, strigând: „Nu, Alexa, nu!”.

Amazon a declarat pentru BBC că a actualizat asistentul vocal Alexa pentru a preveni astfel de „recomandări”.

„Încrederea clienților este în centrul a tot ceea ce facem, iar Alexa este concepută pentru a oferi clienților informații precise, relevante și utile. De îndată ce am aflat de această eroare, am luat măsuri rapide pentru a o remedia”, a spus Amazon într-un comunicat..

Sursa: digi24

Comentarii