De Business

Punem punctul pe știi

Bani europeni pentru reabilitarea locuințelor. Sunt active finanțări de 776 milioane de euro

marți, 29 martie 2022, 13:49
2 MIN
 Bani europeni pentru reabilitarea locuințelor. Sunt active finanțări de 776 milioane de euro

Mihai-Călin Precup, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, a explicat pentru dcnews.ro că există mai multe finanțări europene pentru stimularea eficienței energetice. Sectoarele 1, 2, 4 și 6 din București, dar și alte câteva municipalități ar fi primit împrumuturi pentru reabilitarea de locuințe în valoare de aproximativ 776 milioane de euro.

”Protejăm puterea de cumpărare a cetățenilor și prin faptul că stimulăm investițiile în eficiență energetică. Din punctul meu de vedere, cel puțin la fel de importantă cum este producția de energie sunt investițiile în eficiență energetică. Gândiți-vă la o gospodăriile care se află într-un bloc care a fost reabilitat termic. Este clar că va consuma mai puțin, va plăti mai puțin pe factura la energie, pierderile vor fi mai mici. La fel și pentru o companie care se află într-o clădire reabilitată termic și aici vă spun că încă de când lucram la Banca Europeană de Investiții, făceam parte dintr-o echipă care stimula activ investițiile în eficiență energetică și, în ultimii 12 ani, Banca Europeană de Investiții a semnat și acum sunt active finanțări cu Sectoarele 1, 2, 4 și 6 din București, și cu câteva municipalități, la nivel local, în valoare de aproximativ 776 milioane de euro, împrumuturi exclusiv pentru reabilitarea de locuințe.

La aceste împrumuturi se mai adaugă și împrumuturi primite de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, cea de la Londra, care se ridică undeva pe la 118 milioane de euro. Deci, iată, am încercat să susținem și vom continua în această direcție de atragere de fonduri dinspre Banca Europeană de Investiții și BERD pentru eficiență energetică.”, a declarat Mihai-Călin Precup.

Citeşte mai mult pe dcnews.ro

 

Comentarii