Beethoven este pentru toţi

Ce semn de îngăduinţă din partea zeilor, ce zâmbet ştrengar în colţul gurii lor când au potrivit ziua apariţiei unui nou gând scris exact în ziua de naştere a unuia dintre cei mai buni prieteni ai noştri. Pentru că pe 16 decembrie, într-o zi mohorâtă şi fără nici o vlagă, a apărut pe lume, la Bonn, Ludwig, al doilea fiu al familiei Beethoven. Ne-am răsucit mintea în multe chipuri cum să sărbătorim mai bine aşa o zi cum nu e alta. Cum să lăsăm asupra ta, cititorule, o impresie la fel de puternică ca aceea lăsată de geniul lui în sufletul nostru şi în sufletul omenirii deopotrivă. Ar trebui ca rândurile astea să cânte şi probabil că ar fi singurul lucru pe care l-ar aproba, să lăsăm muzica lui să ne spună despre el.

Dar pentru că rândurile noastre se încăpăţânează să nu fredoneze nici  măcar tema celebră din Oda Bucuriei, să ne readucem aminte de ce Beethoven trebuie să fie un model pentru orice generaţie nouă de Oameni. De la el, Omul, cei trei piloni care ne definesc umanitatea şi care ne consacră.

Indiferent de ce piedici ţi se ridică în faţă, trebuie să continui şi să devii cea mai bună versiune a ta posibilă. Ce cumpănă mai mare decât a unui om care trăieşte întru muzică, să îşi piardă auzul? Ce exemplu mai tulburător decât al lui, să continuie să compună şi să devină din ce în ce mai iscusit, într-o linişte totală. Cum poţi să înveţi un copil mai bine să lupte pentru visele lui, indiferent cât de greu este, decât să îi arăţi imaginea unui Beethoven complet surd, care trebuie întors spre sala care îl aplauda frenetic la sfârşitul premierei simfoniei a 9-a?

Munca continuă, dăruirea fără rest şi lipsa oricărei auto-suficienţe este singura care te poate salva de la mediocritate şi eşec lamentabil. Cum poţi altfel să povesteşti atât de deplin lupta sufletului cu trupul lui limitat, sau frământarea teribilă a omului în faţa destinului care caută să îi împuţineze fiinţa şi suflarea? Ne-am obişnuit să luăm de-a gata şi să aplaudăm cu un aer de superioritate supusă cele câteva zeci de minute de muzică. Dar uităm prea uşor munca colosală şi răscolirea dureroasă pe care Beethoven le-a pus în fiecare secundă.

Doar calitatea intrinsecă a fiecăruia este relevantă. Asta ne învaţă bătrânul Ludwig, care toată viaţa a ignorat sau a sfidat autorităţile dacă autorităţile nu aveau substanţă. Rangul social sau superioritatea autoproclamată, fără conţinut real, îi displăceau visceral şi le contra fără menajamente. Pe de altă parte a hrănit prietenii care au dăinuit şi care l-au definit până la sfârşitul vieţii.

Pentru toate acestea, pentru cele 722 de lucrări şi mai ales pentru liniştea infinită dintre ele, La mulţi ani, draga Ludwig!

Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Creierului Iaşi