Biden şi Macron au discutat despre consolidarea apărării Europei

vineri, 22 octombrie 2021, 21:40
1 MIN
 Biden şi Macron au discutat despre consolidarea apărării Europei

Preşedintele SUA, Joe Biden, şi omologul său francez, Emmanuel Macron, au discutat vineri în timpul unui apel telefonic despre eforturile necesare pentru întărirea apărării Europei, a declarat Casa Albă, citată de AFP.

„Preşedintele Biden aşteaptă cu nerăbdare să se întâlnească cu preşedintele Macron la Roma în cursul acestei luni, unde vor continua să discute şi să examineze numeroasele subiecte legate de cooperarea franco-americană”, se arată în comunicat.

Vicepreşedintele Statelor Unite, Kamala Harris, va merge la Paris pe 11/12 noiembrie, unde va fi primită de preşedintele francez Emmanuel Macron, a anunţat vineri Casa Albă.

Harris şi Macron „vor discuta despre importanţa relaţiei transatlantice pentru pace şi securitate în lume şi vor sublinia importanţa parteneriatului nostru pentru provocările planetare precum Covid-19 şi criza climatică, precum şi probleme ca cele ale Sahelului şi Indo-Pacificului”, a spus executivul american.

SURSA: hotnews.ro

 

Comentarii