Bilanţ COVID: Număr foarte mare de decese în ultimele 24 de ore

marți, 26 octombrie 2021, 10:39
4 MIN
 Bilanţ COVID: Număr foarte mare de decese în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică anunţă marţi că, potrivit datelor existente la ora 10.00, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 16.000 de cazuri noi de COVID-19 şi au fost raportate 523 de decese, din care 12 din perioada anterioară.

”Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 26 octombrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 16.765 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 523 decese dintre care 12 anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00”, transmite Grupul de Comunicare Strategică.

COMUNICAT OFICIAL: Până astăzi, 26 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.587.880 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 7.479 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.345.324 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.765 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 204 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distribuţia pe judeţe a cazurilor per total şi a celor noi o regăsiţi în tabelul de mai jos.

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe judeţe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate şi centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică şi atribuite cazurile pozitive judeţului/localităţii de care aparţin persoanele infectate.

**În ceea ce priveşte cazurile din străinătate, acestea sunt cazuri ale unor cetăţeni care au venit în România fiind infectaţi în alte ţări. Aceste cazuri au fost cuprinse în totalul cazurilor noi nealocate pe judeţe.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcţiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului Bucureşti şi al judeţelor. Mai jos aveţi graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcţiile de Sănătate Publică:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.557 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 45.503 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 25.10.2021 (10:00) – 26.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 523 decese (260 bărbaţi şi 263 femei), din care 12 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 523 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 14 la categoria de vârstă 40-49 ani, 37 la categoria de vârstă 50-59 ani, 124 la categoria de vârstă 60-69 ani, 192 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 152 la categoria de vârstă peste 80 ani.

481 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 13 pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 29 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Au fost raportate 12 decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţele Arad, Bacău şi Suceava, în luna septembrie 2021. În intervalul de referinţă au fost raportate 511 decese.

Din totalul de 523 pacienţi decedaţi, 469 erau nevaccinaţi şi 54 vaccinaţi. Cei 54 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 de ani şi peste 80 de ani. 53 dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi prezentau comorbidităţi, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 20.637. Dintre acestea, 1.867 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienţilor internaţi, 479 sunt minori, 436 fiind internaţi în secţii şi 43 la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 10.197.305 teste RT-PCR şi 4.249.026 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.350 de teste RT-PCR (13.268 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 12.082 la cerere) şi 53.356 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 149.377 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 19.917 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 56.797 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 95 de persoane.

 

Comentarii